„Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” Marcu 14:29
Când Petru rostea aceste cuvinte care îi desemnau loialitatea sa față de Hristos, chiar era sigur că această declarație va fi materializată și în realitate. „Și toți ceilalți au spus același lucru.” Tăgăduirea cuvintelor lui Hristos asupra viitorului comportament al ucenicilor în fața încercării are la rădăcină prea multa încredere în sine și necunoașterea de sine. Doar în momentul în care încercarea avea să lovească, aveau să își dea seama de propriile slăbiciuni, în special Petru. Multe trăsături din caracterul său aveau să fie scoase în evidență de împrejurarea amintită de Isus, ruinându-i încrederea de sine. „Mântuitorul a văzut în el o iubire de sine și o siguranță care urmau să copleșească până și iubirea pentru Hristos. În experiența lui se manifestaseră multă slăbiciune, multe păcate necrucificate, un duh de nepăsare, un temperament nesfințit și o intrare necugetată în ispită”. HLL 673
Pentru o persoană încrezătoare în sine, faptul că nu este crezut poate să fie resimțit ca o jignire și durere. De aceea Petru a reacționat și cu mai multă încăpățânare. Cuvintele lui Isus au fost adevărate, dar cu toate acestea Petru și ceilalți ucenicii au avut dinainte asigurarea că vor fi iertați.
Împrejurările prin care Dumnezeu ne trece sunt filtre prin care se văd în mod lămurit ascunzișurile inimilor noastre. Mulțumește-i lui Dumnezeu și pentru acestea. În mila Sa, El ne arată primejdia în care ne aflăm și dorește să ne așeze pe Stânca pe care pașii noștrii nu ni se vor clatina!