„Astăzi se încheie un alt an din viața ta. Cum poți privi înapoi spre el? Ai făcut progrese în viața spirituală? Ai crescut în spiritualitate? Ai răstignit eul împreună cu patimile și poftele lui? Ai un interes crescând în studierea Cuvântului lui Dumnezeu? Ai câștigat biruințe decisive asupra simțămintelor și capriciilor tale? O, care este raportul vieții tale pentru anul care acum a trecut în veșnicie și care nu se va mai întoarce niciodată?
La intrarea în noul an, fă ca aceasta să fie o serioasă hotărâre de a merge pe calea ta înainte și în sus. Fă ca viața să-ți fie mai înălțată și mai înflăcărată decât a fost până acum. Fă ca ținta ta să nu fie căutarea după interesul și plăcerea ta, ci înaintarea cauzei Răscumpărătorului tău. Să nu rămâi mereu într-o poziție în care să ai nevoie de ajutor, și în alții trebuie să te păzească și să te mențină pe calea cea strâmtă. Tu poți fi tare spre a exercita o influență sfințitoare asupra altora. Poți fi acolo unde sufletul tău va fi trezit să facă bine altora, să-i mângâie pe cei întristați, să-i întărească pe cei slabi și să depună mărturie pentru Hristos oriunde se oferă ocazia. Urmărește să-L slăvești pe Dumnezeu în toate, întotdeauna și oriunde. Poartă religia ta în orice. Fii conștiincios în tot ce întreprinzi.” 2M 261.
„Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” 1 Corinteni 15:57