Author Archives: Sandu Toma

Muncă, muncă

 

 

Muncă, munca și iar muncă

Zilele sunt faste şi nefaste doar pentru superstiţioşi şi leneşi.

Timpul trece ireversibil, fie că faci ceva, fie că nu faci nimic. Ferice de cel ce-i cunoaşte
valoarea şi-l foloseşte pe măsură. La bătrâneţe nu va avea remuşcări, ci numai satisfacţii.

Pe unii încăpăţânarea îi determină să încerce imposibilul (în ce priveşte progresul),
iar pe alţii să persiste în primitivismul lor.

Sunt oameni hiperactivi care nu pot sta niciun minut în repaus. Ei „lucrează” neîncetat,
fără niciun plan şi se consideră singurii oameni harnici de pe planetă.

Eficienta in munca

Eficiență în muncă…  

Tinerii să fie pătrunşi de gândul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să scape de sarcinile neplăcute ale vieţii şi de poverile ei, ci acela de a uşura munca prin predarea unor metode mai bune şi a unor idealuri mai înalte.

(Articol preluat din cartea „Educatia”, E. G. White, pg. 171)

 

Tata-mare

Tata-mare


„Mâine vine tata-mare!”, strigam cu toată puterea, împreună cu sora şi cu fraţii mei. Venisem la amiază de la şcoală, iar mama ne aştepta la poartă. Plângea de bucurie. „Mâine vine tata-mare”, ne-a spus ea, aproape fără glas. Noi, copiii, am preluat şoapta ei şi am făcut-o strigăt. Alergam prin grădină, prin ostrov, pe la şipot şi pe stradă. Copiii lui Onuţ, prietenii noştri de joacă, strigau şi ei. Am strigat toată după-amiaza, chiar şi seara, până târziu. Privind la bucuria noastră, vecinii aveau ochii înlăcrimaţi. Ce lung a fost timpul până a doua zi!
Staţia de autobuz era la şosea, în faţa casei noastre. Ne-am sculat de dimineaţă, ne-am spălat, ne-am îmbrăcat curat şi am ieşit la poartă, în aşteptarea autobuzului. Până la sosirea lui mai aveam de aşteptat vreo cinci ore. În nerăbdarea noastră, nu puteam petrece acel timp în altă parte. Priveam cu nesaţ orice maşină care apărea de după curbă. Tot ce nu era cursa dorită ne dezamăgea. Când a apărut în sfârşit autobuzul, era supraîncărcat, rula încet, greoi, obosit parcă. 

Din clipa în care tata-mare a apărut în uşa autobuzului, nu am mai văzut şi auzit nimic altceva. S-a făcut o linişte mare înăuntrul meu în timp ce-i priveam cercetător faţa, căutând răspunsuri la miile de întrebări strânse în timpul absenţei sale, pe parcursul copilăriei mele. Făptura îi era adusă de spate, ascunzând parcă ceva la pieptu-i strâns; a rămas enigmatică până la sfârşitul vieţii. Alături de noi, tata-mare savura libertatea, rugăciunile şi cuvintele sale purtau în ele încărcătură spirituală, comunica cu plăcere cu noi; şi totuşi… întrebările copilăriei mele au rămas fără răspuns. Tata-mare a rămas pentru totdeauna o făptură temătoare, închisă şi însingurată.
Mai mult decât ar fi putut spune cuvintele sale, mărturisea tăcut spatele său. Când se dezbrăca vara până la brâu, în curte, pentru spălatul cu apă rece, sub nucul de lângă iaz, spatele lui spunea poveşti. Nu am avut niciodată puterea să ascult ce spunea, dar imaginea acelui spate gol mi-a rămas pe retină până astăzi. Nu mai era un spate normal, avea denivelări, scobituri pe alocuri, urme de dungi late şi adânci. Nu îl puteam privi mult timp, căci simţeam o apăsare în piept. Când mă uitam la spatele mutilat, mă întrebam: „Oare cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe tata-mare?” Astăzi, pot să răspund fără ezitare: „Atât de mult a iubit Dumnezeu pe tata- mare, încât a dat pe singurul Său Fiu să moară, pentru ca tata-mare să creadă în El şi să aibă viaţă veşnică.” 

Regimul politic comunist a reuşit să răpună multe vieţi în detenţie, dar, în pofida metodelor diabolice de dezumanizare folosite, nu a reuşit însă să dezvelească oamenii de acea mantie de nobleţe, de dumnezeire, cu care i-a învăluit Creatorul în ceasul Genezei. Într-o iarnă geroasă, la Gherla, povestea tata-mare, frigul acoperise cu chiciură pereţii închisorii. Deţinuţii au pus pe ei toate hainele zdrenţuite pe care le aveau. Frigul pătrundea până la oase, chinuindu-i. Abia adormit, învelit în pătura-i ruptă, la o oră târzie a nopţii de decembrie, bunicul meu a fost trezit de o mână ezitândă, ce-l scutura cu blândeţe. Era prinţul de Mavrocordat, deţinut şi el, ce tremura de frig şi suferinţă.
– Domnul Mihu, domnul Mihu, şopti prinţul, îmi cer iertare că vă deranjez la ora aceasta din noapte, dar ziua nu îndrăznesc. Îmi cer iertare şi pentru ce vă spun: mi s-au rupt izmenele şi nu ştiu să le cos. Mărturisesc sincer că ştiu grozav să mânuiesc spada. Pot să înving cu uşurinţă orice spadasin din ţară, dar… niciodată nu am ţinut în mână un ac de cusut. Vă rog ajutaţi-mă, cârpiţi-mi izmenele, nu am altele. Două nopţi a lucrat tata-mare, pe întuneric, la lenjeria de corp a prinţului. Lucrul o dată terminat, a fost o capodoperă de calitate şi de rezistenţă. De atunci, prinţul de Mavrocordat i-a rămas un fidel şi erudit prieten.

Continuarea acestei interesante istorii o găsiţi în cartea „Biruinţa Cuvântului”, precum și alte întâmplări pline de emoție și învățătură.

„Conținutul întregii culegeri, stilul ei, forța eroilor, ne recomandă citirea lucrării pentru bucuria spiritului și pentru fixarea de ținte nobile.”  Mihai Florea

Biruința Cuvântului

Mila – Smerenie

Mila – Smerenie

  • Mai bine cu nişte păcătoşi miloşi, decât cu nişte sfinţi fără suflet. 
    – Fiindcă este ignorat „jugul” lui Hristos, de aceea blândeţea şi smerenia au dispărut din lumea creştină.
    – Unii oameni se impresionează până la lacrimi în faţa unor predici cercetătoare de inimi, dar după aceea, sunt incapabili de a-şi schimba cu o iotă măcar, felul aspru de a fi cu semenii.
    – Când mă gândesc câte defecte şi câte păcate am lăsat în urmă, odată cu trecerea anilor, mă cuprinde o milă profundă pentru semenii mei îmbătrâniţi în rele.
    – Un om căruia îi este milă de el, nu va avea nicio milă de alţii.

Recreere…

Recreere…

Există o diferenţă între recreere şi distracţie. Recreerea, când este într-adevăr aşa cum o arată numele, are tendinţa de a întări şi zidi. Prin întreruperea grijilor şi ocupaţiilor noastre obişnuite, ea permite refacerea minţii şi a trupului şi ne face astfel în stare să ne întoarcem cu puteri noi la munca serioasă a vieţii. Distracţia, pe de altă parte, este căutată de dragul plăcerii şi este adesea dusă la extrem; aceasta absoarbe energia necesară muncii folositoare şi se dovedeşte în acest fel o piedică în calea adevăratului succes al vieţii.”

(Fragment preluat din cartea Educatia, pg. 159).

Ciorba de leurda

Ciorbă de leurdă

Ingrediente:
– 700 g leurdă tocată
– 200 ml smântână vegetală
– 20 g făină
– o legătură mărar verde
– 20 ml zeamă de lămâie
– sare

Mod de preparare:
Leurda de spală și se taie fășiuțe. Se pune apa la fiert, apoi se adaugă leurda şi sare după gust. Când fierbe leurda, se adaugă smântâna amestecată cu făină şi puţină sare. La sfârşit se pune mărarul verde tocat şi zeama de lămâie.

Rezultă 3 l ciorbă, 10 porţii x 300 ml
300 ml conţin: calorii – 93, glucide – 14

Această reteță și multe alte rețete le puteți găsi în cartea „Terapie prin alimentație”, autori Cornelia Costea și Dr. Valerian Răileanu

LEURDA, beneficii miraculoase

LEURDA este cunoscută ca remediu natural, se spune, de milenii. Este leacul din lunile de primăvară pe care natura îl oferă organismului pentru a se curăța de toxine și a întări sistemul imunitar.
Leurda sau Allium ursinum (usturoiul ursului) are un puternic miros de usturoi şi înfloreşte în perioada aprilie – iunie. Planta minune crește doar în pădurile din Europa Centrală. Planta nu a putut fi aclimatizată în vreo altă regiune. În pădurile Munteniei, Transilvaniei și Moldovei, LEURDA crește în fiecare primăvară, împodobind pădurile cu florile albe.
Înainte de a apariția tijei cu flori, se culeg frunzele de leurdă, pentru că frunzele tinere sunt cele cu valoare terapeutică. Deci, în această perioadă, martie-aprilie, leurda este culeasă și face minuni pentru sănătate. Când apar florile, frunzele încep să-și piardă principiile active.
   Ce conțin frunzele de leurdă?
Frunzele de leurdă conțin sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul caracteristice tuturor speciilor
din genul Allium, carotenoizi, vitaminele A şi C, vitamine din complexul B, levuloza, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru şi proteine.
LEURDA este unul dintre cele mai puternice remedii din natură. Poate fi consumată sub formă de salată, suc, infuzie, decoct, tinctură, acţionează favorabil în numeroase afecţiuni.
   Planta mileniului trei
În Germania, a fost declarată „planta mileniului trei”.
Leurda este foarte bogată în adenozină, substanţă care, conform unor studii recente, are un rol esenţial în reducerea colesterolului, în scăderea tensiunii arteriale. Este eficientă în ateroscleroză coronariană, hematurie şi previne accidentele vasculare, evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei, potrivit Agerpres.
Substanţele active conţinute de leurdă au efecte vasodilatatoare şi reduc hipertensiunea arterială.

REMEDIUL NATURAL al primăverii   

Beneficiile frunzelor de LEURDĂ
Leurda stimulează capacitatea de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la nivelul capului şi stările de anxietate şi de nelinişte.
Frunzele consumate sub formă de salată sunt benefice persoanelor cu bronşite, în tuberculoza pulmonară şi în tratarea infecţiilor de la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, raceli), datorită efectului antiseptic şi antiinflamator. Acţiunea benefică a plantei este datorată şi substanţelor volatile pe care le conţine. Aceleaşi substanţe au şi un pronunţat efect expectorant, eliminând mucusul din arborele bronşic. Tinctura de leurdă este un bun adjuvant în tratamentul bolilor ce afectează aparatul respirator.
Leurda curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător la bolnavii de gută. Are efecte în diaree acută şi cronică, dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări. Prin efectul depurativ, leurda ajută cu succes la eliminarea paraziţilor intestinali, fiind eficientă şi în tratarea sclerodermiei, psoriazisului, acneei şi în general a bolilor de piele care apar pe fondul intoxicării organismului. Este indicat şi pentru a combate reumatismul degenerativ. Tinctura contribuie semnificativ la funcţionarea optimă a sistemului digestiv.
   LEURDA, folosită pentru uz extern, beneficii
Folosită pentru uz extern, leurda este eficientă în combaterea reumatismului degenerativ, eczeme, herpes, răni greu vindecabile, scrofuloză şi alte boli cronice de piele. Datorită principiilor active, cu proprietăţi antibiotice şi antimicotice, uleiul de leurdă se foloseşte în principal pentru uz extern în tratarea diferitelor afecţiuni cronice ale pielii.
Tinctura de leurdă contribuie eficient la distrugerea candidei, indiferent de localizare. Cura cu vin de leurdă contribuie în mod esenţial la prevenirea bolilor de natură virotică.
   Înlăturarea efectelor nicotinei și fumatului
Atât clorofila din frunzele proaspete de leurdă, cât şi anumite substanţe similare cu cele conţinute de usturoi au efecte antitoxice puternice şi ajută la înlăturarea efectelor nocive ale nicotinei şi fumatului. Ele contracarează efectele dăunătoare ale nicotinei şi al gudronului din ţigări, fiind un mijloc de protecţie excelent, atât pentru fumătorii activi, cât şi pentru cei pasivi.
   Leurda este extrem de bine tolerată de ficat
Leurda este contraindicată mamelor care alăptează, deoarece poate afecta calitatea laptelui şi poate provoca colici sugarului. Persoanele care suferă de gastrită hipoacidă, indigestie sau colită trebuie să consume leurdă cu prudenţă.

 

Cunoastere – ignoranta

cunoastereCunoastere – ignoranță

O teorie este cu atât mai credibilă cu cât utilizează (necesită) mai puţine cuvinte.

Idealurile sunt ca nişte pietre kilometrice pe care trebuie să le ajungem şi să le depăşim în călătoria noastră de o viaţă. Cel ce nu are astfel de repere nu ştie nici bucuria de a trăi, nici încotro merge.

Câinii care latră după autoturisme cred că acestea fug de frica lor.

Fiecare cocoş crede că datorită cântecului său se luminează de ziuă.

Omul cu idei fixe seamănă cel mai mult cu un robot care nu poate face nimic în afara programului dat.

(„Scântei în noapte”, Cezar Geantă, pg. 93-94).

Clătite cu cremă de mac

Clatite

Clatite cu cremă de mac

Ingrediente:

Pentru foi:

250 ml lapte
2 ouă
250 g făină

Pentru cremă:

750 ml lapte
3 ouă
75 g făină
150 g miere de albine
50 g mac
coajă de portocală
lămâie sau alte arome

Mod de preparare:

Se freacă făina cu ouăle şi laptele, se ia cu un polonic compoziţie şi se toarnă în tigaia teflon bine încinsă. Se lasă 1 minut şi se întoarce clătita pe cealaltă parte cu o paletă de lemn. Se coc pe rând foile până se termină compoziţia.

Pentru cremă se amestecă ouăle cu făina şi macul. Se subţiază cu lapte şi se pune la fiert la foc potrivit, amestecând continuu până dă în clocot uşor şi se îngroaşă crema. Când este gata, se îndulceşte cu miere de albine şi se adaugă coaja de portocală. Se întinde crema pe foile de clătite, se mai presară cu mac şi se rulează.

Conţine pentru toată cantitatea:

3180 calorii; 570 glucide
Fiecare clătită conţine cca. 110 calorii şi 20 glucide.

(„Sfaturi practice şi reţete ovo-lacto-vegetariene” pg. 227).

 

Cultură – artă

Cultura artaCultură – artă

Marea artă are ca mobil iubirea, iar ca mesaj, bunătatea.

Arta izvorâtă din Iubire devine veşnică precum Iubirea.

Decât cuvinte fără idei, mai bine idei fără cuvinte.

Absolvirea unei facultăţi sau a mai multora, nu înseamnă neapărat şi obţinerea unui statut de om cult. Sunt lucruri total diferite.

Cultura inului nu înseamnă in-cultură.

Creatorii nu încetează să creeze, ca să aibă doctoranzii ce să citeze.”

(„Scântei în noapte”, Cezar Geantă, pg. 87-89).

Iubire neegoista

Iubire neegoistaIubire neegoistă…

„Iubirea divină face cele mai mişcătoare apeluri la inimă atunci când ne cheamă să dăm pe faţă aceeaşi milă duioasă pe care a ma­nifestat-o Hristos. Numai acela care are o iubire neegoistă faţă de fratele său are adevărata iubire a lui Dumnezeu.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 399).

Marele Patron…

baniMarele Patron…

Ceea ce stă la temelia integrităţii în afaceri şi a adevăratului succes este recunoaşterea faptului că Dumnezeu este proprietar. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul patron. Noi suntem administratorii Săi. Tot ceea ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredinţat pentru a fi folosit conform îndrumărilor Lui.” (Educatia, E. G. White, pg. 103)