„Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” 2 Împărați 6:16
„Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că două forțe sunt la lucru. Se dă o luptă nevăzută de ochii omului. Oștirea Domnului este pe teren, căutând să salveze suflete. Satana și oastea lui sunt, de asemenea, la lucru, încercând orice cale cu putință de a înșela și nimici. Domnul ne îndeamnă: „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”. (Efeseni 6, 11-12.) Zi după zi, lupta merge înainte. Dacă ochii noștri s-ar putea deschide să-i vadă la lucru pe agenții binelui și răului, atunci n-ar mai fi flecăreală, ușurătate, glume și zeflemea. Dacă toți s-ar îmbrăca cu toată armătura lui Dumnezeu și ar purta bărbătește bătăliile Domnului, s-ar câștiga biruința care ar face să tremure împărăția întunericului.” 6M 41
Nu zice: „Eu nu am nici o răspundere. Nu voi avea nimic de făcut în lupta aceasta”. Dacă gândești așa, îi dai ocazie lui Satana să lucreze prin tine. El îți va umple mintea cu gândurile lui, dându-ți ceva de făcut în lucrarea lui. În loc să aduni cu Hristos, vei împrăștia. Alege să fi de partea învingătoare, conlucrător cu Dumnezeu.