„Ca să înfățișeze înaintea Lui această biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.” Efeseni 5:27
Biserica, așa slabă și plină de defecte cum este, constituie singurul obiect de pe pământ căruia Domnul Hristos îi acordă suprema grijă. El veghează continuu asupra ei cu grijă și o întărește prin Duhul Său cel Sfânt. Îi vom îngădui noi oare, ca membri ai bisericii Sale, să ne impresioneze mintea și să lucreze prin noi spre slava Sa? (Ms.155/1902)
Hristos își iubește biserica. El va da tot ajutorul necesar a celor care apelează la El pentru putere, spre dezvoltarea unui caracter asemenea cu cel al Domnului Hristos. Dar iubirea Lui nu este slăbiciune. El nu-i va ajuta în păcatele lor sau să le dea prosperitate, în timp ce ei continuă să urmeze un curs greșit de acțiune. Numai printr-o conștiincioasă pocăință păcatele le vor fi iertate; căci Dumnezeu nu va acoperi răul cu haina neprihănirii Sale. El va onora slujirea plină de credincioșie. El va binecuvânta din abundență pe aceia care fac cunoscut semenilor lor dreptatea Lui, mila și iubirea Lui. Fie ca cei care sunt angajați în slujba Sa să umble înaintea lui într-o reală umilință, călcând cu credincioșie în urma pașilor Săi, nutrid principiile sfinte care vor fi viabile în decursul veacurilor nesfârșite. Să-i lăsăm ca în cuvinte și acțiune să arate că ei ascultă de legile care sunt ascultate în ceruri. (MS. 52/1901)
Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos; prin biserică el face cunoscut, în cele din urmă, chiar și „duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”, finala și deplina desfășurare a iubirii lui Dumnezeu… Biserica este fortăreața lui Dumnezeu, cetatea Sa de refugiu, pe care o are într-o lume răzvrătită… Ea este scena de desfășurare a harului Său, în care își găsește placerea de a-și descoperi puterea de transformare a inimilor. (AA/9-12)
Iubirea lui Dumnezeu pentru biserica Sa este infinită. Grija pentru moștenirea Sa este neîncetată. (GCB/tr. 3/1900)