„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.” (1 Petru 2:23)
De câte ori nu avem sentimentul că am fost tratați nedrept, că au fost spuse lucruri neadevărate despre noi și că am fost prezentați într-o lumină falsă înaintea celorlalți. Când suntem încercați astfel, trebuie să ne păzim bine spiritul și limba. Va trebui să avem iubirea lui Hristos, ca să nu nutrim un spirit neiertător. Să nu avem cumva impresia că, dacă cei ce ne-au greșit nu-și mărturisesc greșelile, noi suntem îndreptățiți să nu le acordăm iertare. Nu ar trebui să acumulăm supărările, păstrându-le în inimă până când cel pe care-l considerăm vinovat și-a umilit inima în pocăință și mărturisire. (…) Oricât de mult și de grav am fi fost răniți, nu trebuie să păstrăm în suflet supărarea și să ne compătimim pentru nedreptatea ce ni s-a făcut, ci, așa cum sperăm să fim iertați de greșelile pe care le-am făcut împotriva lui Dumnezeu, tot așa noi trebuie să-i iertăm pe cei ce ne-au făcut rău. (…) Când suntem insultați, cât de puternică este ispita de a răspunde cu aceeași monedă; dar făcând astfel, ne arătăm la fel de răi ca și cei ce ne-au insultat. Când sunteți ispitiți să insultați pe cineva, să vă rugați în tăcere ca Dumnezeu să vă dea harul Său și să vă puteți ține gura închisă. (…)
Isus ne-a lăsat un exemplu ca să-I călcăm pe urme și să manifestăm compasiune, iubire, bunăvoință față de toți. Să cultivăm un spirit blând, răbdător și delicat, o dragoste plină de compătimire față de toți cei ce, atunci când au fost ispitiți, ne-au făcut rău. Dacă este posibil, să vindecăm aceste răni și să închidem ușa ispitei, dând la o parte orice barieră pe care cel ce a făcut răul a ridicat-o între el și noi. (…) Domnul este bucuros să Își reverse binecuvântările asupra acelora care-L onorează, care Îi recunosc mila și care arată că Îi apreciază iubirea față de ei, manifestând aceleași caracteristici amabile față de cei din jurul lor. (Youth’s Instructor, 1 iunie 1893)