Category Archives: Tableta Săptămânii

Tableta Săptămânii

Eficienta in munca

Eficiență în muncă…  

Tinerii să fie pătrunşi de gândul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să scape de sarcinile neplăcute ale vieţii şi de poverile ei, ci acela de a uşura munca prin predarea unor metode mai bune şi a unor idealuri mai înalte.

(Articol preluat din cartea „Educatia”, E. G. White, pg. 171)

 

Tata-mare

Tata-mare


„Mâine vine tata-mare!”, strigam cu toată puterea, împreună cu sora şi cu fraţii mei. Venisem la amiază de la şcoală, iar mama ne aştepta la poartă. Plângea de bucurie. „Mâine vine tata-mare”, ne-a spus ea, aproape fără glas. Noi, copiii, am preluat şoapta ei şi am făcut-o strigăt. Alergam prin grădină, prin ostrov, pe la şipot şi pe stradă. Copiii lui Onuţ, prietenii noştri de joacă, strigau şi ei. Am strigat toată după-amiaza, chiar şi seara, până târziu. Privind la bucuria noastră, vecinii aveau ochii înlăcrimaţi. Ce lung a fost timpul până a doua zi!
Staţia de autobuz era la şosea, în faţa casei noastre. Ne-am sculat de dimineaţă, ne-am spălat, ne-am îmbrăcat curat şi am ieşit la poartă, în aşteptarea autobuzului. Până la sosirea lui mai aveam de aşteptat vreo cinci ore. În nerăbdarea noastră, nu puteam petrece acel timp în altă parte. Priveam cu nesaţ orice maşină care apărea de după curbă. Tot ce nu era cursa dorită ne dezamăgea. Când a apărut în sfârşit autobuzul, era supraîncărcat, rula încet, greoi, obosit parcă. 

Din clipa în care tata-mare a apărut în uşa autobuzului, nu am mai văzut şi auzit nimic altceva. S-a făcut o linişte mare înăuntrul meu în timp ce-i priveam cercetător faţa, căutând răspunsuri la miile de întrebări strânse în timpul absenţei sale, pe parcursul copilăriei mele. Făptura îi era adusă de spate, ascunzând parcă ceva la pieptu-i strâns; a rămas enigmatică până la sfârşitul vieţii. Alături de noi, tata-mare savura libertatea, rugăciunile şi cuvintele sale purtau în ele încărcătură spirituală, comunica cu plăcere cu noi; şi totuşi… întrebările copilăriei mele au rămas fără răspuns. Tata-mare a rămas pentru totdeauna o făptură temătoare, închisă şi însingurată.
Mai mult decât ar fi putut spune cuvintele sale, mărturisea tăcut spatele său. Când se dezbrăca vara până la brâu, în curte, pentru spălatul cu apă rece, sub nucul de lângă iaz, spatele lui spunea poveşti. Nu am avut niciodată puterea să ascult ce spunea, dar imaginea acelui spate gol mi-a rămas pe retină până astăzi. Nu mai era un spate normal, avea denivelări, scobituri pe alocuri, urme de dungi late şi adânci. Nu îl puteam privi mult timp, căci simţeam o apăsare în piept. Când mă uitam la spatele mutilat, mă întrebam: „Oare cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe tata-mare?” Astăzi, pot să răspund fără ezitare: „Atât de mult a iubit Dumnezeu pe tata- mare, încât a dat pe singurul Său Fiu să moară, pentru ca tata-mare să creadă în El şi să aibă viaţă veşnică.” 

Regimul politic comunist a reuşit să răpună multe vieţi în detenţie, dar, în pofida metodelor diabolice de dezumanizare folosite, nu a reuşit însă să dezvelească oamenii de acea mantie de nobleţe, de dumnezeire, cu care i-a învăluit Creatorul în ceasul Genezei. Într-o iarnă geroasă, la Gherla, povestea tata-mare, frigul acoperise cu chiciură pereţii închisorii. Deţinuţii au pus pe ei toate hainele zdrenţuite pe care le aveau. Frigul pătrundea până la oase, chinuindu-i. Abia adormit, învelit în pătura-i ruptă, la o oră târzie a nopţii de decembrie, bunicul meu a fost trezit de o mână ezitândă, ce-l scutura cu blândeţe. Era prinţul de Mavrocordat, deţinut şi el, ce tremura de frig şi suferinţă.
– Domnul Mihu, domnul Mihu, şopti prinţul, îmi cer iertare că vă deranjez la ora aceasta din noapte, dar ziua nu îndrăznesc. Îmi cer iertare şi pentru ce vă spun: mi s-au rupt izmenele şi nu ştiu să le cos. Mărturisesc sincer că ştiu grozav să mânuiesc spada. Pot să înving cu uşurinţă orice spadasin din ţară, dar… niciodată nu am ţinut în mână un ac de cusut. Vă rog ajutaţi-mă, cârpiţi-mi izmenele, nu am altele. Două nopţi a lucrat tata-mare, pe întuneric, la lenjeria de corp a prinţului. Lucrul o dată terminat, a fost o capodoperă de calitate şi de rezistenţă. De atunci, prinţul de Mavrocordat i-a rămas un fidel şi erudit prieten.

Continuarea acestei interesante istorii o găsiţi în cartea „Biruinţa Cuvântului”, precum și alte întâmplări pline de emoție și învățătură.

„Conținutul întregii culegeri, stilul ei, forța eroilor, ne recomandă citirea lucrării pentru bucuria spiritului și pentru fixarea de ținte nobile.”  Mihai Florea

Biruința Cuvântului

Recreere…

Recreere…

Există o diferenţă între recreere şi distracţie. Recreerea, când este într-adevăr aşa cum o arată numele, are tendinţa de a întări şi zidi. Prin întreruperea grijilor şi ocupaţiilor noastre obişnuite, ea permite refacerea minţii şi a trupului şi ne face astfel în stare să ne întoarcem cu puteri noi la munca serioasă a vieţii. Distracţia, pe de altă parte, este căutată de dragul plăcerii şi este adesea dusă la extrem; aceasta absoarbe energia necesară muncii folositoare şi se dovedeşte în acest fel o piedică în calea adevăratului succes al vieţii.”

(Fragment preluat din cartea Educatia, pg. 159).

Iubire neegoista

Iubire neegoistaIubire neegoistă…

„Iubirea divină face cele mai mişcătoare apeluri la inimă atunci când ne cheamă să dăm pe faţă aceeaşi milă duioasă pe care a ma­nifestat-o Hristos. Numai acela care are o iubire neegoistă faţă de fratele său are adevărata iubire a lui Dumnezeu.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 399).

Marele Patron…

baniMarele Patron…

Ceea ce stă la temelia integrităţii în afaceri şi a adevăratului succes este recunoaşterea faptului că Dumnezeu este proprietar. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul patron. Noi suntem administratorii Săi. Tot ceea ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredinţat pentru a fi folosit conform îndrumărilor Lui.” (Educatia, E. G. White, pg. 103)

Bland, milos…

MilosBlând, milos…

„Fiul lui Dumnezeu S-a plecat în umilinţă spre a ridica pe cel căzut. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute din înălţime… El era întărit prin hrană şi reînviorat prin somn. El era străin şi călător pe pământ  ̶  în lume, dar nu din lume; ispitit şi încercat, aşa cum sunt ispitiţi şi cercaţi bărbaţii şi femeile de azi, totuşi, trăind o viaţă fără de pă­cat. Blând, milos, plin de împreună-simţire faţă de alţii, totdeau­na atent faţă de alţii, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 385).

Măsura dreptații

masura dreptatiiMăsura dreptății…

„Fiul lui Dumnezeu S-a plecat în umilinţă spre a ridica pe cel căzut. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute din înălţime… El ştia ce înseamnă să fii flămând, însetat şi obosit. El era întărit prin hrană şi reînviorat prin somn. El era străin şi călător pe pământ  ̶  în lume, dar nu din lume; ispitit şi încercat, aşa cum sunt ispitiţi şi cercaţi bărbaţii şi femeile de azi, trăind totuşi o viaţă fără de pă­cat. Blând, milos, plin de împreună simţire faţă de alţii, totdeau­na atent faţă de alţii, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 341).

Istoria sacra…

Ibibliastoria sacră…

Biblia este cea mai veche şi cea mai amplă sursă istorică pe care o au oamenii. Ea a venit direct de la izvorul adevărului veşnic şi, de-a lungul veacurilor, o mână divină i-a păstrat puritatea. Ea luminează trecutul îndepărtat, trecut pe care cercetarea omenească încearcă în zadar să-l pătrundă. Numai aici ne este dată istoria neamului nostru omenesc, neîntinată de mândria sau prejudecăţile omeneşti.” (Educatia, E. G. White, pg. 133)

Secolul vitezei…

vitezaSecolul vitezei…

Mulţi, chiar în clipele lor de închinare, nu reuşesc să primească binecuvântarea unei adevărate comuniuni cu Dumnezeu. Sunt într-o grabă prea mare. Cu paşi grăbiţi, încearcă să intre în cercul prezenţei iubitoare a lui Hristos, zăbovind poate o clipă în atmosfera sacră, neaşteptând însă să primească sfat. Nu pot rămâne cu Învăţătorul divin din lipsă de timp. Cu poverile lor, se întorc la muncă.” (Educatia, E. G. White, pg. 201).

Iubire creștină…

IubireIubire creștină…

Una din cele mai puternice dovezi ale adevăratei convertiri este iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Cei care Îl primesc pe Isus ca Răscumpărător al lor au o iubire profundă şi sinceră pentru alţii care au o credinţă tot atât de preţioasă.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 188).

Semnele sfârșitului…

semneSemnele sfarsitului…

Sunt mulţi în lumea de azi care îşi închid ochii faţă de dovezile pe care Hristos le-a dat spre a-i avertiza pe oameni cu privire la venirea Sa. Ei caută să liniştească orice simţământ de teamă, în timp ce chiar atunci semnele sfârşitului se împlinesc cu repeziciune şi lumea se grăbeşte spre timpul când Fiul omului Se va arăta pe norii cerului.”

(„Istoria Faptelor Apostililor”, E. G. White, pg. 186).