Fii tare şi să ne îmbărbătăm… (1 Cronici 19:13)
Mântuitorului lumii îi place foarte mult când copiii şi tinerii îşi predau inima Lui. (…) De-a lungul copilăriei şi tinereţii, ei vor fi găsiţi ucenici credincioşi Domnului nostru. (…) Din cei mai fragezi ani ai vieţii voastre puteţi fi o binecuvântare în cămin. (Youth’s Instructor, 10 august 1893)
Şi prin copii şi tineri poate străluci lumina vieţii asupra celor ce stau în întuneric. Veghează şi roagă-te şi obţine o experienţă personală în lucrurile lui Dumnezeu. Părinţii tăi te pot învăţa, pot încerca să-ţi călăuzească paşii pe cărări sigure, dar le este imposibil să-ţi schimbe inima. Trebuie să-I dai inima lui Isus şi să umbli în lumina preţioasă a adevărului pe care ţi l-a dat. Îndeplineşte-ţi cu credincioşie îndatoririle în viaţa de cămin, şi, prin harul lui Dumnezeu, vei creşte până la statura deplină la care doreşte Hristos să ajungă un copil. (…)
În copilărie şi în tinereţe, poţi avea o experienţă în slujirea lui Dumnezeu. Fă lucrurile care ştii că sunt bune. Fii ascultător de părinţi. Ascultă sfaturile lor; căci, dacă ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, le va fi încredinţată răspunderea educării, disciplinării şi instruirii sufletului tău pentru viaţa veşnică. Primeşte cu mulţumire ajutorul pe care doresc să ţi-l dea şi bucură-le inima cu supunerea ta voioasă faţă de ceea ce le dictează judecata lor mai înţeleaptă. În felul acesta îi vei cinsti pe părinţii tăi, Îi vei da slavă lui Dumnezeu şi vei deveni o binecuvântare pentru aceia cu care intri în contact. (Youth’s Instructor, 17 august 1893)
Noi dorim ca tinerii şi copiii să fie fericiţi în viaţa aceasta şi să aducem în viaţa de familie tot ce face cerul de dorit – un loc al păcii şi fericirii. Instruiţi-vă să vă comportaţi în cămin cu temere de Dumnezeu şi vă veţi forma obişnuinţa să vă comportaţi bine atunci când sunteţi departe de casă. (…) Iubirea, pacea, politeţea creştină să fie nutrite şi atunci îngerii vor fi oaspeţii voştri! (Youth’s Instructor, 14 aprilie 1886)