„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu.” Isaia 42:1
Niște greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat și au zis: ‘Domnule, am vrea să vedem pe Isus’. Ei doreau să cunoască adevărul cu privire la misiunea Lui. Dorința le-a fost îndeplinită.
„Venise ceasul proslăvirii lui Hristos. El Se afla deja în umbra crucii, iar cererea grecilor Îi arăta că jertfa pe care El urma să o aducă avea să atragă pe mulți la Dumnezeu. Un nor tainic părea că învăluie pe Fiul lui Dumnezeu. Apăsarea Lui a fost simțită de cei care-I erau aproape. El era adâncit în gânduri. În cele din urmă, tăcerea a fost ruptă de glasul Lui îndurerat. “Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice?… Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta?” Hristos începuse deja să bea din cupa amărăciunii. Natura Sa omenească se cutremura în fața părăsirii, când, în aparență, urma să fie lepădat chiar și de Dumnezeu, când toți urmau să-L vadă lovit, bătut de Dumnezeu și în suferință. Presentimentul luptei Sale cu puterile întunericului, un simț al grozavei poveri a nelegiuirii omenești și a mâniei Tatălui din cauza păcatului făceau să slăbească duhul lui Hristos și să se întindă pe fața Lui paloarea morții. A urmat atunci supunerea față de voința Tatălui Său. “Tocmai pentru aceasta”, a zis El, “am venit până la ceasul acesta. Tată, proslăvește Numele Tău!” În timp ce Hristos a rostit aceste cuvinte, din norul care plutea deasupra Lui a venit un răspuns: “L-am proslăvit, și-l voi mai proslăvi”.
Acum, la încheierea lucrării, glasul Lui Dumnezeu a fost auzit pentru a treia oară, de un număr mai mare de oameni și în împrejurări deosebite. Isus tocmai rostise cel mai solemn adevăr cu privire la starea iudeilor. El făcuse ultimul apel și pronunțase sentința. Acum Dumnezeu a pus din nou sigiliul asupra misiunii Fiului Său. El a recunoscut pe Acela pe care Israel Îl lepădase. “Nu pentru Mine”, a zis Isus, “s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.” Era dovada supremă a mesianității Lui, semn de la Tatăl că Isus spunea adevărul și că era Fiul lui Dumnezeu. ” HLL 624