„Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, de bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12)
Priviți la Isus, călăuza și modelul vostru. (…) Studiați și vedeți cum puteți fi asemenea Lui, în considerație și grijă fată de alții, în blândețe și în smerenie. Astfel putem să „creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:15), să putem reflecta chipul Său și, la venirea Sa, să fim primiți de El ca fiind ai Lui. (Youth’s Instructor, 5 decembrie 1883)
Când Isus este înțeles prin credință și este adus în sanctuarul lăuntric al sufletului, Duhul Sfânt modelează caracterul după asemănarea lui Hristos. Atunci, lecțiile din școala lui Hristos vor fi învățate zilnic. Caracterul unui pom se cunoaște după roadele lui. „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:20). Creștinul va străluci ca o lumină în mijlocul întunericului moral al lumii. El va fi blând, atent față de sentimentele celorlalți. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să fim „înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii” și că este datoria fiecărui creștin să se supună disciplinei rânduielilor Bibliei, ca să poată fi „un lucrător care nare de ce să-i fie rușine”. Lucrarea care iese din mâna celor care fac acest lucru va dura cât veșnicia. Ea nu va fi amestecată cu vreo fărâmă de egoism și nu va fi o lucrare neglijentă și inutilă. (Youth’s Instructor, 20 septembrie 1894)
Afecțiunea și duioșia trebuie să fie cultivate și manifestate întotdeauna în relațiile dintre soț și soție, părinți și copii, frați și surori. Orice cuvânt pripit trebuie să fie stăpânit și nu trebuie să existe nici măcar aparența lipsei de dragoste a unuia față de celălalt. Este de datoria fiecăruia din familie să fie amabil și să vorbească blând.
Cultivați delicatețea, afecțiunea și dragostea, care se manifestă în mici acte de amabilitate, în vorbire și în gesturi de atenție și de preocupare. (Căminul adventist, p. 198)
Ceea ce are valoare înaintea lui Dumnezeu este podoaba lăuntrică, frumusețea spiritului, cuvântul blând și o considerație plină de atenție pentru alții. (Îndrumarea copilului, p. 429)