„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari.” Luca 16:10
În viața unui adevărat creștin nu există lucruri neesențiale. O atenție conștiincioasă cu privire la ceea ce lumea numește “lucruri mărunte” face din viață un succes. Mici acte de caritate, de lepădare de sine, a spune cuvinte simple de încurajare, a veghea împotriva micilor păcate — acesta este creștinismul. O recunoaștere plină de mulțumire a binecuvântărilor zilnice, o îmbunătățire înțeleaptă a oportunităților zilnice, o dezvoltare sârguincioasă a talentelor încredințate — la aceasta ne cheamă Stăpânul. SCT 143.2
Biblia ne prezintă multe biografii de oameni puternici și valoroși care și-au format caracterele într-un mediu propice și care au primit mai târziu responsabilități destul de mari în lucrarea lui Dumnezeu. Iată un exemplu: Elisei, fiul unui fermier înstărit, se apucase de munca pe care o avea cel mai la îndemână. „În vreme ce avea calitățile unui conducător, el a primit o pregătire în îndatoririle obișnuite ale vieții. Pentru a-i putea dirija cu înțelepciune pe alții, el trebuia să învețe să se supună. Prin credincioșia în lucrurile mici, a fost pregătit să poarte răspunderi mai grele. Om cu un duh blând și liniștit, Elisei avea, de asemenea, energie și statornicie. Cultiva dragostea și teama de Dumnezeu, iar în îndatoririle umile ale trudei zilnice a câștigat noblețe de caracter și acea tărie a voinței de a-și atinge țelul propus, crescând în har divin și cunoștință. Ca succesor al lui Ilie, era nevoie de cineva care, prin îndrumări pline de grijă și răbdare, să conducă pe Israel pe cărări sigure. Pentru această lucrare, fusese educat Elisei în pregătirea timpurie sub călăuzirea lui Dumnezeu.
Lecția aceasta este pentru toți. Nimeni nu are cum să știe care poate să fie scopul urmărit de Dumnezeu în disciplina pe care o aplică; dar toată lumea poate fi sigură că această credincioșie în lucrurile mărunte este dovada că suntem potriviți pentru responsabilități mai mari. Fiecare scenă de viață este o descoperire a caracterului și numai acela care se dovedește în lucrurile mărunte “un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine” va fi onorat de către Dumnezeu cu datorii mai mari.” Ed. 61