Darul de încoronare al lui Isus

„Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7).

Hristos a declarat că după înălţarea Sa, El va trimite bisericii Sale, ca dar al Său de încoronare pe Mângâietorul, care trebuia să-I suplinească lipsa. Acest Mângâietor este Duhul Sfânt – sufletul vieţii Sale, eficienţa bisericii Sale, lumina şi viaţa lumii…

Prin darul Duhului Isus a dat omului cel mai înalt bine pe care cerul l-a putut acorda… Este Duhul care face eficace ceea ce s-a scris despre Răscumpărătorul lumii. Cu ajutorul Duhului inima se purifică. Prin Duhul, cel credincios ajunge un părtaş al naturii divine. Hristos a dat Spiritul Său ca pe o putere divină pentru a birui tendinţele moştenite şi cultivate spre rău şi pentru a întipări propriul Său caracter asupra bisericii. Posedarea Duhului este privilegiul fiecărui fiu şi fiecărei fiice a lui Dumnezeu. (RH. 19 mai 1904).

Fiecare membru al bisericii să îngenuncheze înaintea lui Dumnezeu şi să se roage cu seriozitate pentru împărtăşirea Duhului. Strigaţi: „Doamne, măreşte-mi credinţa. Fă-mă să înţeleg Cuvântul Tău; căci pătrunderea Cuvântului Tău dă lumină. Înviorează-mă prin prezenţa Ta. Umple-mi inima cu Duhul Tău.”

Când un om este plin de Duh, cu cât este mai aspru încercat şi probat, cu atât mai clar dovedeşte că este un reprezentant al lui Hristos. Pacea care locuieşte în suflet este văzută pe chipul său. Cuvintele şi faptele exprimă dragostea Mântuitorului… Eul este părăsit. Numele lui Isus este scris în tot ce se spune sau se înfăptuieşte.

Noi putem discuta despre binecuvântările Duhului Sfânt, dar dacă nu ne pregătim pentru primirea Sa, ce folos au lucrările noastre? Ne luptam noi cu toată puterea noastră să ajungem la statura de bărbaţi şi femei în Hristos? Căutăm noi plinătatea Sa, insistând spre ţinta aşezată înaintea noastră – perfecţiunea caracterului Său? Când poporul Domnului atinge acest nivel, ei vor fi pecetluiţi în Hristos şi îngerul raportor va declara: „S-a sfârşit”. (RH. 10 iunie 1902).