„Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” (Geneza 32:28)
În noaptea aceea, Iacov, fiul favorit al mamei sale, a trăit experiența nașterii din nou și a devenit un copil al lui Dumnezeu. În starea sa descurajată, lumina care a venit asupra lui a fost considerată cel mai de preț lucru, iar piatra aceea tare pe care și-a odihnit capul a devenit cea mai de dorit pernă pe care și-a odihnit vreodată capul. (Manuscript 85, 1908)
Ce om fericit era! Știa că avusese parte de un mesaj din partea lui Dumnezeu. Și oricine a primit lumină de la tronul lui Dumnezeu nu poate decât să aibă o inimă plină de laudă, mulțumire și cinste la adresa Domnului Dumnezeului cerului. (Manuscript 29, nedatat)
Iacov, în marea criză a vieții sale, s-a dus într-un loc retras să se roage. Era stăpânit de o singură țintă – să caute transformarea caracterului. Dar în timp ce se ruga stăruitor lui Dumnezeu, un vrăjmaș, după cum își închipuia el, a pus mâna pe el și toată noaptea Iacov sa luptat să-și scape viața. Dar ținta sufletului său n-a fost schimbată nici chiar de primejdia ce îi amenința viața. Când puterea îi era pe sfârșite, Îngerul s-a folosit de puterea Sa divină și, la atingerea Lui, Iacov L-a recunoscut pe Acela cu care se luptase. Rănit și lipsit de ajutor, a căzut pe pieptul Mântuitorului cerându-I binecuvântarea. Nu avea de gând să se lase dat la o parte sau să înceteze să se roage, iar Domnul a împlinit cererea acestui suflet pocăit și neajutorat potrivit cu făgăduința Sa: „Să se prindă de tăria Mea, ca să facă pace cu Mine” (Isaia 27:5, KJV). Iacov s-a rugat cu o inimă hotărâtă: „Nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26). Acest spirit de insistență îi fusese inspirat de Acela care luptase cu patriarhul. El a fost cel care l-a ajutat să învingă și care i-a schimbat numele din Iacov în Israel, zicând: „Ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” Lucrul pentru care Iacov luptase în zadar prin propriile puteri a fost câștigat prin predarea eului și credință stăruitoare. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 144)