Dragostea este un termen foarte des folosit, dar nu înțeles. Deși răsună în multele refrene, dragostea este un sentiment cunoscut cu adevărat de prea puțini oameni. Ce distinge dragostea adevărată, dragostea care rămâne în greutăți, boală, încercări, de ceea ce este cântat a fi dragoste, dar se stinge la fel de repede cum s-a aprins?
Îți propun un exercițiu de imaginație. Desenează un cerc mare, cu multe linii de la margine spre centru. Cu cât sunt mai aproape aceste linii de centru, cu atât sunt mai aproape unele de altele. Centrul – Hristos! A fi aproape de Hristos înseamnă a fi aproape unul de altul. El este sursa dragostei fără sfârșit.
Inimile care sunt umplute cu dragostea lui Hristos nu se pot înstrăina niciodată prea mult – CA 94.2
„Acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” Dragostea nu numai că suportă scăderile altora, dar se supune cu bucurie oricăror suferințe sau neajunsuri pe care le implică răbdarea. Această dragoste „nu va pieri niciodată”. Ea nu-și pierde niciodată valoarea; ea este atributul cerului. Ca o comoară prețioasă, ea va fi dusă de cel ce o deține prin porțile cetății lui Dumnezeu. – 5M 169.2
Acum dar rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. 1 Corinteni 13:13