„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a facut.” Geneza 1:27
Tot cerul a avut un interes profund și plin de bucurie în crearea lumii și a omului. Ființele omenești erau de un ordin nou și distinct. Ele au fost făcute „după chipul lui Dumnezeu” și a fost planul Crearorului ca ele să umple pământul. Oamenii trebuia să trăiască într-o strânsă comuniune cu cerul, primind putere de la Izvorul a toată puterea. Susținuți de Dumnezeu, ei trebuiau să ducă o viață fără de păcat. (RH/11.II.1902)
Perechea cea sfântă nu era numai copii sub grija părintească a lui Dumnezeu, ci și învățăcei, primind învățături din partea Atotînțeleptului Creator. Ei erau vizitați de îngeri și aveau posibilitatea comuniunii cu Făcătorul lor, fără nici o perdea despărțitoare între ei… Tainele universului vizibil, „minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită” (Iov 37:16) le ofereau un izvor inepuizabil de învățătură si bucurie. Legile care acționează în natură și care au constituit obiectul de studiu al oamenilor timp de șase mii de ani erau deschise înțelegerii minții lor de către Cel veșnic, Inițiatorul și Susținătorul a toate. Ei vorbeau cu frunzele, cu florile și cu pomii, culegând de la fiecare secretele vieții lor. Adam era un bun cunoscător al fiecărei creaturi, de la puternicul leviatan, care se joacă în valurile mării, și până la insectele ce plutesc în razele de soare. Fiecăruia dintre ele Adam i-a dat un nume, el fiind cunoscător al naturii și al obiceiurilor lor. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile nenumărate în mișcarea lor ordonată, plutirea norilor, tainele luminii și ale sunetului, ale zilei și ale nopții – toate erau deschise studiului primilor noștri părinți. (1FB/38)
Dumnezeu a creat pe om ca o ființă superioară; numai el singur este făcut după chipul lui Dumnezeu și numai el este capabil să fie părtaș de natură divină, să conlucreze cu Creatorul Său și să aducă la îndeplinire planurile Sale. (RH/21 aprilie 1885)