Gândul Zilei

DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN NOI ȘI VOINȚA, ȘI ÎNFĂPTUIREA

Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur (…). Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. (Filipeni 2:12,13)

Legătura noastră cu Dumnezeu este asemănătoare cu aceea a copiilor cu părinții. Dumnezeul cerurilor veghează asupra poporului Său, asupra bisericii Sale, tot așa cum părinții iubitori veghează asupra copiilor lor. Și noi suntem tot atât de prostuți cum sunt copilașii – cât de înclinați suntem să credem că știm totul, când, în realitate, nici n-am început să cunoaștem ceea ce Dumnezeu așteaptă să ne învețe atunci când manifestăm dispoziția de a păși pe urmele Lui.

Vom coborî noi oare de pe poziția noastră de neprihănire de sine și, ca niște copilași, ne vom ține de lucrarea lui Dumnezeu? Vom fi dispuși să fim învățați și conduși de El? Cu pași nesiguri, noi abia am început să mergem. Cu timpul, vom învăța să facem pași siguri, dar acum suntem predispuși în orice clipă să ne împiedicăm și să cădem. De la cel mai mare și până la cel mai mic, fiecare avem slăbiciuni și neajunsuri spirituale, asemenea slăbiciunilor și neajunsurilor copiilor neajutorați. Și, așa cum acești copii fără experiență nu se pot baza unii pe alții, ci trebuie să depindă de părinții lor, și noi trebuie să învățăm să nu ne sprijinim sufletele neajutorate pe nicio ființă umană, ci să ne prindem de Cel Atotputernic pentru a ne salva. (…)

Dumnezeu ne cheamă să acționăm în temere de El și să umblăm tremurând înaintea Lui. „Duceți până la capăt mântuirea voastră”, spune El, „cu frică și cutremur”. (…)

Atâta vreme cât lucrăm alături de Hristos și împreună cu El, ținându-ne strâns de brațul Celui Atotputernic, noi suntem în siguranță, dar imediat ce dăm drumul brațului Său și începem să depindem de oameni, suntem în mare pericol. Chiar în această zi, Domnul dorește ca noi să atingem un standard mai înalt decât am atins cândva în trecut. Zi după zi, noi trebuie să progresăm, să ne îndreptăm în sus și numai în sus, până când se va putea spune despre noi ca popor: „Voi aveți totul deplin în El.” (Manuscript 96, 1902)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.