„Şi acum Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Ioan 17:5
Hristos a fost una cu Tatăl înainte de a fi conceput planul de creaţiune al lumii. El este lumina care străluceşte în întuneric făcând acest plan plin de splendoarea măreţiei divine, de la început. ³⁴
Hristos este din totdeauna, Însuşi Fiul lui Dumnezeu… Vorbind despre existenţa Sa veşnică, Hristos aminteşte sufletului de vremurile nesfârşite. El ne asigură că n-a existat niciodată un timp când El să nu fi fost într-o strânsă legătură cu Dumnezeul cel veşnic…
Viaţa lui dumnezeiască n-ar putea fi socotită printr-un calcul omenesc. Existenţa lui Hristos, înainte de întruparea Lui, nu se evaluează cu ajutorul cifrelor. ³⁵
Hristos a fost mai presus de toate Dumnezeu, în cea mai înaltă accepţiune a cuvântului. El a fost cu Dumnezeu din veşnicii, Dumnezeu a toate, binecuvântat pe vecie. Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veşnicie ca o persoană distinctă, şi totuşi una cu Tatăl. El a fost splendoarea de nespus a cerului. El a fost comandantul fiinţelor inteligente cereşti şi a primit omagiul adoraţiei îngerilor ca un drept al Său. ³⁶
El a fost egal cu Dumnezeu, infinit şi omniprezent. ³⁷
Dar S-a umilit şi a luat asupra Lui natura muritoare. Ca membru al familiei omeneşti, El a fost o fiinţă supusă morţii; dar ca Dumnezeu El a fost temelia vieţii în lume. În natura Sa divină, putea să înfrunte puterea morţii şi să refuze să ajungă sub stăpânirea ei, dar El de bună voie Şi-a jerfit viaţa, pentru ca făcând astfel, să poată da viaţa şi să poată să aducă nemurirea la lumină. El a purtat păcatele lumii şi a îndurat pedeapsa care s-a abătut ca un munte, peste sufletul Lui divin. El şi-a jertfit viaţa pentru ca omul să nu moară pentru veşnicie. El a murit, fără a fi obligat să moară; El S-a jertfit de bună voie. ³⁸
Această taină minunată, întruparea lui Hristos şi ispăşirea pe care a făcut-o, trebuie să fie vestită oricărui fiu şi fiice a lui Adam. ³⁹