„Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34)
Hristos este exemplul nostru. El S-a așezat în fruntea familiei omenești pentru a aduce la îndeplinire o lucrare de o importanță pe care oamenii nu o înțeleg, pentru că ei nu-și dau seama de privilegiile și posibilitățile ce le stau înainte ca membri ai familiei omenești a lui Dumnezeu. (…) Mila Sa nu a fost slăbiciune, ci o putere teribilă de a pedepsi păcatul (…), și totuși o putere care să nască iubirea omenirii. Prin Hristos, Dreptatea poate să ierte fără a sacrifica nici măcar o iotă din înalta ei sfințenie. (General Conference Bulletin, 1 octombrie 1899)
Hristos ne-a învățat să ne rugăm: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” și a adăugat: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:12,14). (…)
Dacă cineva v-a greșit și este prea mândru și prea încăpățânat să spună: „Îmi pare rău”, nu veți merge voi la el să-i spuneți: „Te iubesc de dragul lui Hristos și te iert pentru ce mi-ai făcut”? Isus va fi martor la această faptă de iubire și o va aproba; și cum le faceți voi altora, la fel vi se va face și vouă. (Youth’s Instructor, 1 iunie 1893)
Trebuie să avem un spirit milostiv, de compasiune față de aceia care ne-au greșit, fie că șiau mărturisit sau nu greșelile. Dacă ei nu se vor pocăi și nu vor mărturisi, păcatele lor vor rămâne scrise în cărțile din cer și vor fi confruntați cu ele în ziua judecății; dar, dacă spun: „Îmi pare rău, mă pocăiesc”, atunci (…) trebuie să-i iertăm din inimă, cu mărinimie, pentru ce ne-au greșit. (Loc. cit.)
Adevărata fericire nu constă în a avea bogății sau poziții înalte, ci în a avea o inimă curată, curățită prin ascultarea de adevăr. (…) Fiecăruia îi este dată ocazia de a apune în practică principiile Cerului. Iertarea greșelilor care ni s-au făcut, nu răzbunarea lor este o manifestare a acelei înțelepciuni care este adevărata bunătate. Iubirea de oameni pe care Domnul a lucrat-o în noi este o manifestare a adevăratei transformări a caracterului. (Letter 229, 1905)