Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe şi până acum eu vestesc minunile Tale. (Psalmii 71:17)
Temperamentul, particularităţile personale, obiceiurile din care se dezvoltă caracterul tot ce se practică în cămin se va dezvălui în toate legăturile vieţii. Înclinaţiile cărora li s-a dat curs se vor manifesta în gânduri, cuvinte şi fapte de acelaşi caracter. (Mărturii, vol. 6, p. 174)
Misiunea căminului trece dincolo de cercul restrâns al membrilor familiei. Căminul creştin trebuie să fie un exemplu care să ilustreze frumuseţea adevăratelor principii de viaţă. Această ilustraţie va fi o putere spre bine în lume. Mult mai puternică decât orice predică ce se poate rosti este influenţa unui cămin adevărat asupra inimii şi vieţii oamenilor. (…) Când tinerii ies dintr-un astfel de cămin, lecţiile pe care ei le-au învăţat acolo sunt împărtăşite. Principii mai nobile de viaţă sunt introduse în alte familii şi o influenţă înălţătoare lucrează în societate. (Divina vindecare, p. 352)
Căminul în care membrii lui sunt creştini politicoşi, curtenitori exercită o influenţă amplă spre bine. Alte familii vor remarca rezultatele obţinute de un astfel de cămin şi vor urma exemplul dat, păzindu-se, la rândul lor, de influenţele satanice. Îngerii lui Dumnezeu vor vizita adesea căminul în care domneşte voinţa lui Dumnezeu. Sub puterea harului divin, un astfel de cămin devine un loc pentru înviorarea pelerinilor istoviţi şi obosiţi. Printr-o atentă veghere, eul este ţinut în frâu ca să nu se afirme. Se formează obiceiuri corecte. Există o atentă recunoaştere a drepturilor celorlalţi. Credinţa care lucrează prin dragoste şi care curăţă sufletul se află la cârmă, prezidând peste întreaga familie. Sub influenţa sfântă a unui astfel de cămin, principiul frăţiei prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu este într-o mai mare măsură recunoscut şi ascultat. (Căminul adventist, p. 31)
Viaţa lui Hristos stă înaintea noastră ca model şi omul este strâns legat de Dumnezeu numai atunci când slujeşte nevoilor altora, asemenea îngerilor milei. Este în natura creştinismului să producă familii fericite şi membri fericiţi ai societăţii. (Signs of the Times, 17 februarie 1881)