„Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” – Psalmii 19:7
Legile pe care Dumnezeu le-a dat poporului Său pe vremuri erau mai înțelepte,mai bune şi mai umane decât ale celor mai civilizate națiuni de pe pământ. Legile naţiunilor poartă urmele slăbiciunilor şi pasiunilor inimilor nerenăscute; dar legea lui Dumnezeu poartă în sine pecetea Divinităţii. (2 FB/35).
Psalmistul spune: „Legea Domnului este desăvîrşită”. Cât de minunată în simplitatea ei, în profunzimea şi desăvârşirea ei este Legea lui lehova! Ea este atât de scurtă, încât putem cu uşurinţă să memorizăm fiecare precept al ei şi, cu toate acestea, atât de profundă, atât de mult cuprinzătoare, încât să exprime întreaga voinţă a lui Dumnezeu şi să ia cunoştinţă nu numai de acţiunile exterioare, ci şi de gândurile şi intenţiile, de dorinţele şi sentimentele inimii. Legile omeneşti nu pot face acest lucru. Ele nu pot să se ocupe decât de acţiunile exterioare. Un om poate să fie călcător al Legii şi, cu toate acestea, să-și ascundă fărădelegile de ochii semenilor; el poate fi criminal, hoț sau adulter, dar atâta vreme cât nu este descoperit, legea nu-l poate condamna ca vinovat…
Legea lui Dumnezeu este simplă şi uşor de înţeles. Dacă fiii oamenilor, după cele mai bune capacităţi ale lor, vor asculta de această Lege, ei vor căpăta vigoare mintală şi putere de discernământ, pentru a înţelege şi mai mult scopurile şi planurile lui Dumnezeu. Înaintarea aceasta va fi continuă nu numai în viața aceasta, dar şi în timpul veacurilor nesfârşite ale veşniciei; pentru că oricât de departe s-ar înainta în cunoaşterea înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu, va fi totdeauna un infinit înainte, dincolo de cele cunoscute până atunci. (ST/10 ian. 1911).
Deoarece „Legea Domnului este desăvârşită”, orice abatere de la ea trebuie să fie păcat. (HLL/286).
Ascultarea era singura condiție pe baza căreia Israelul din vechime trebuia să primească împlinirea făgăduinţelor, care făcea din el cel mai favorizat popor al lui Dumnezeu; ascultarea de această Lege va aduce astăzi tot atât de mari binecuvântări persoanelor luate în mod individual şi naţiunilor, câte ar fi adus şi poporului evreu. (ST/10 ian. 1911).