„Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.” Proverbele 16:18
Satana a căzut datorită ambiţiei sale de a fi egal cu Dumnezeu. El dorea să intre în sfaturile şi planurile divine de unde a fost exclus datorită propriei sale incapacităţi ca fiinţă creată de a înţelege înţelepciunea Celui Infinit. Această mândrie ambiţioasă a dus la apostazia lui, şi prin aceleaşi mijloace caută el să-l nimicească pe om. ⁸
Păcatul îşi are originea în egoism. Lucifer, heruvimul acoperitor, a dorit să fie primul în cer. El a căutat să câştige stăpânirea asupra f iinţelor cereşti, să le depărteze de la Creatorul lor şi să primească închinarea lor. Astfel, el L-a prezentat pe Dumnezeu într-o lumină nefavorabilă, atribuindu-I Lui dorinţa pentru preamărire de sine. El a căutat să atribuie iubirii Creatorului, propriile sale cusururi. ⁹
Dacă Lucifer ar fi vrut să fie într-adevăr ca Cel Prea Înalt, n-ar fi părăsit poziţia pe care o avea în cer, pentru că spiritul Celui Prea Înalt se manifestă într-o slujire neegoistă. Lucifer dorea să aibă puterea lui Dumnezeu, dar nu şi caracterul Lui. El a căutat pentru sine locul cel mai înalt şi orice fiinţă, care e animată de spiritul lui, va face la fel. ¹⁰
Ori de câte ori mândria şi ambiţia sunt îngăduite, viaţa este distrusă; pentru că mândria, fiind nesimţitoare, închide inima, înaintea binecuvântărilor infinite ale Cerului. ¹¹
Mândria din inimă este o trăsătură de caracter îngrozitoare. „Mândria merge înaintea pieirii.” Acesta este un adevăr valabil în familie, biserică şi naţiune. ¹²
Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie supuşi unul altuia. Ei trebuie să se sfătuiască unul cu altul, pentru ca golul unuia să fie completat de plinătatea celuilalt. ¹³
Dumnezeu urăşte mândria şi… toţi cei mândri şi cei care săvârşesc nelegiure, vor fi scoşi din rădăcini şi arşi în ziua de apoi. ¹⁴
„Învăţăţi de la Mine,” a zis Hristos, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Matei 11:29. ¹⁵