“Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”. Matei 9, 12.
Păcatele care sunt incurabile și aproape în totul lipsite de speranță sunt mândria personală și greșita imagine de sine. Acestea sunt obstacolele în calea dezvoltării. Cum ar putea fi curățat un om care are defecte de caracter, dar nu reușește să înțeleagă aceasta, care este atât de plin de mulțumire de sine, încât nu-și poate vedea propriile greșeli? Cum ar putea progresa cineva, în timp ce crede că este desăvârșit?
„Noi trebuie să avem o cunoaștere de noi înșine, o cunoaștere care să ducă la pocăință, mai înainte ca noi să putem găsi iertare și pace. Dacă nu vom avea nici-o convingere despre păcatul nostru, Duhul Sfânt nu va putea lucra cu noi. Sufletul nostru va fi închis într-o platoșă a îndreptățirii de sine, asupra căreia săgețile lui Dumnezeu, ascuțite și bine țintite de mâinile îngerilor, nu pot s-o străpungă. Numai acela care se recunoaște a fi un păcătos poate fi mântuit de Domnul Hristos. El a venit să tămăduiască “pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii, să dea drumul celor apăsați.” (Luca 4, 18.)… Noi trebuie să ne cunoaștem adevărata noastră stare, altfel, noi nu vom simți nevoia noastră după ajutorul Domnului Hristos. Noi trebuie să înțelegem primejdia noastră sau, de nu, nu vom alerga spre un loc de refugiu. Noi trebuie să simțim durerile cauzate de rănile noastre sau, de nu, nu vom dori să fim vindecați.” PDH 158
Mai ne rămâne totuși o problemă, singuri nu putem să ne dăm seama de starea noastră și să ne recunoaștem greșelile. Numai într-un singur fel se poate obține adevărata cunoaștere de sine. Noi trebuie să privim la Hristos. Ceea ce face pe oameni să se înalțe atât de mult în propria lor dreptate este necunoașterea Lui. Când contemplăm curăția și desăvârșirea Lui, atunci noi vom vedea propria noastră slăbiciune, sărăcie și propriile noastre defecte, așa cum sunt ele în realitate. Atunci ne vom vedea pierduți și fără de nădejde, îmbrăcați în hainele îndreptățirii de sine asemenea oricărui alt păcătos. Noi vom vedea atunci că, dacă vreodată vom fi mântuiți, aceasta nu se va datora bunătății noastre, ci harului nemărginit al lui Dumnezeu.