„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Efeseni 4:30
„Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu, auzit în mijlocul luptei dintre plăcerile omeneşti şi, când este respins, Duhul lui Dumnezeu este întristat. ⁹⁷
Oamenii au puterea de a stinge Duhul lui Dumnezeu, care avertizează; ei au liberul arbitru. Le este permis să acţioneze liber. Ei pot f i ascultători prin numele şi harul Mântuitorului nostru sau pot fi neascultători şi, în acest caz, vor suferi consecinţele. ⁹⁸
Păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt nu este orice cuvânt sau faptă pripită; el este o împotrivire hotărâtă, fermă faţă de adevăr şi dovezile Sale. ⁹⁹
Nu este în intenţia lui Dumnezeu ca vreun om să piară. El nu îngăduie să vină vreo întunecime în faţa ochilor omului, care să nu poată fi străpunsă. Dar prima dată omul se opune invitaţiei Duhului Sfânt şi, existând un precedent, este mai uşor a repeta aceasta a doua oară, şi mai uşor a treia oară şi mult mai uşor a patra oară…”
Apoi urmează a secera roadele răsărite din sămânţa necredinţei şi a opunerii. Oh, ce recoltă a păcatelor îngăduite, este pregătită pentru seceriş…
Pe de altă parte, orice rază de lumină preţuită, va aduce lumină şi mai mare. O ispită odată biruită, va da naştere la o şi mai mare putere de biruinţă a doua oară. Orice nouă victorie câştigată asupra eului, va netezi calea pentru biruinţe mai înalte, mai nobile. Orice victorie este o sămânţă semănată pentru viaţa veşnică. ¹⁰⁰
Dumnezeu nu vrea să piară nimeni. Păcătosul se distruge singur prin propria-i lipsă de căinţă. ¹⁰¹
Nimeni n-are voie să privească la păcatul împotriva Duhului Sfânt, ca la ceva misterios, nedefinit. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul refuzului continuu de a răspunde la invitaţia de căinţă. ¹⁰²
Nu există nicio speranţă pentru o viaţă mai curată, decât prin supunerea sufletului lui Hristos. ¹⁰³