„Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.” – Exod 20:4-5
Creatorul nostru cere întreaga noastră devoţiune, supunerea, loialitatea noastră cea mai bună. Tot ceea ce tinde să abată iubirea noastră față de Dumnezeu sau să se interpună slujirii datorate Lui devine în acest caz un idol. Unele din pământurile oamenilor, din casele şi mărfurile lor sunt idoli. Afacerile continuă să fie făcute cu zel şi energie, în timp ce slujirea lui Dumnezeu este considerată ca secundară. Altarul familial este neglijat, rugăciunea în taină este uitată. Mulți susţin că procedează drept cu aproapele lor şi se pare că au simţământul că, făcând astfel, rezolvă totul în privinţa datoriei lor. Dar nu este suficient să păstrezi ultimele şase porunci ale Decalogului. Noi trebuie să iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru cu toată inima noastră. Nimic altceva nu poate satisface cerinţele Legii lui Dumnezeu, decât ascultarea de fiecare precept al ei.
Sunt mulţi aceia ale căror inimi au fost atât de împietrite de prosperitate, încât uită pe Dumnezeu şi uită cerinţele, nevoile aproapelui lor. Cei ce mărturisesc a fi creştini se împodobesc cu bijuterii, lănţişoare, îmbrăcăminte costisitoare, în timp ce oamenii săraci ai lui Dumnezeu suferă din lipsa celor necesare vieţii. Bărbaţi şi femei care pretind măntuirea prin sângele Mântuitorului risipesc mijloacele încredinţate lor pentru salvarea altor suflete şi apoi dau fără plăcere şi puţin pentru religie, în timp ce cheltuiesc cu risipă numai atunci când aceasta va aduce pentru ei cinste şi onoare. Aceştia sunt idolatri. (ST/26 ian. 1882).
Tot ceea ce îndepărtează mintea de la Dumnezeu ia forma unui idol şi aceasta este cauza pentru care atât de puțină putere există în biserica de astăzi. (Ms 2/1893).
Porunca a doua opreşte închinarea la adevăratul Dumnezeu prin chipuri şi asemănări… Mintea, îndepărtată fiind de la perfecțiunea fără margini a lui Dumnezeu, va fi atunci atrasă mai degrabă spre creatură decât spre Creator. (1 FB/315). Dumnezeu este un cercetător al inimii. El face deosebire între o slujire adevărată, din inimă, şi idolatrie. (MS/126/1901).