„Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” 2 Corinteni 3:2
Este o lucrare voioasă aceea de a explica altora Scripturile, dar această favoare vine și cu o responsabilitate sacră. Lucrătorul pentru Dumnezeu trebuie să-și folosească cele mai valoroase capacități intelectuale și morale cu care harul lui Dumnezeu, natura și exercițiul l-au înzestrat. Succesul lui însă va fi proporțional cu gradul de consacrare și jertfire de sine, în care își împlinește lucrarea, mai mult decât cu însușirile naturale sau dobândite.
Purtarea lucrătorului este supravegheată de lume. Fiecare faptă e cercetată de aproape și comentată. Trebuie să aibă loc cultivarea virtuților creștine, pentru ca aceia care mărturisesc adevărul să-l poată preda altora așa cum este el în Isus, așa ca ei înșiși să poată fi exemple, și ca vrăjmașii noștri să nu poată spune ceva rău despre ei. Dumnezeu cere mai multă evlavie, mai multă sfințenie a vieții, și curăție a purtării, în acord cu principiile înălțătoare și sfințitoare pe care le mărturisim. Viața celor care lucrează pentru Hristos ar trebui să fie astfel încât necredincioșii, văzând umblarea lor în temere de Dumnezeu și conversația lor aleasă, să fie fermecați de credința care produce astfel de rezultate.
Este nevoie de un efort susținut pentru pregătire, dar, dacă Dumnezeu nu lucrează alături de om, nimic nu poate fi realizat. Harul divin este elementul de bază al puterii salvatoare. Fără el, orice efort omenesc este inutil.