„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” (Ioan 13:34)
Isus spune: „Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu!” Iubirea nu este doar un impuls, o emoție trecătoare, dependentă de împrejurări; este un principiu viu, o putere permanentă. Sufletul este hrănit de izvorul iubirii curate ce curge din inima lui Hristos asemenea izvorului unei fântâni ce nu seacă niciodată. O, cât de înviorată este inima, cât de înnobilate sunt motivele ei, cât de profunde devin înclinațiile minții prin această comuniune! Sub călăuzirea și disciplina Duhului Sfânt, copiii lui Dumnezeu se iubesc unii pe alții în mod real, sincer, natural – „fără părtinire, nefățarnic” (Iacov 3:17). Și aceasta, pentru că inima lor este îndrăgostită de Isus. Afecțiunea noastră unii față de alții izvorăște din relația noastră comună cu Dumnezeu. Suntem o familie, ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El pe noi. Atunci când este comparată cu această iubire adevărată, sfințită și disciplinată, curtoazia superficială a lumii, expresia lipsită de sens a unei prietenii exuberante, este ca pleava față de grâu. (Letter 63, 1896)
A iubi așa cum iubește Isus înseamnă a manifesta altruismul oricând și oriunde, prin cuvinte amabile și priviri plăcute. (…) Iubirea autentică este un atribut prețios de origine cerească, a cărui mireasmă se amplifică pe măsură ce este împărtășit cu alții. (…)
Iubirea Domnului Hristos este profundă și arzătoare, curgând asemenea unui izvor imposibil de stăpânit către toți cei ce o acceptă. În iubirea Sa nu este egoism. Dacă această iubire de origine cerească este un principiu permanent în inimă, ea se va manifesta nu numai față de cei care ne sunt dragi, ci față de toți cei cu care intrăm în contact. Ea ne va împinge să facem mici acte de amabilitate, concesii, acte de bunătate și să rostim cuvinte blânde, adevărate și încurajatoare. Ea ne va face să ne arătăm compasiunea față de persoanele ale căror inimi flămânzesc după compasiune. (Manuscript 17, 1899)