În lecțiile anterioare am învățat că sămânța reprezintă Cuvântul Lui Dumnezeu, că atunci când ea este semănată trebuie să moară pentru a putea aduce rod. Astăzi vom învăța că singura speranță prin care umanitatea putea să primească Viața era moartea Cuvântului care „s-a făcut trup și a locuit printre noi.”
„Hristos S-a servit de lucrurile din natură pentru prezentarea viitorului Său, astfel încât ucenicii să poată înțelege. Adevăratele rezultate ale lucrării Sale aveau să se realizeze prin moartea Sa. “Adevărat, adevărat vă spun”, a zis El, “că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” Când grăuntele de grâu cade pe pământ și moare, răsare și aduce roadă. Tot astfel și moartea lui Hristos urma să aibă ca rezultat roade pentru Împărăția lui Dumnezeu. Potrivit cu legea din lumea plantelor, viața trebuia să fie rezultatul morții Lui. Numai prin moartea Lui putea să fie mântuită lumea. Ca o sămânță de grâu, Fiul omului trebuia să fie aruncat în pământ, să moară și să fie înmormântat departe de oameni; dar avea să învie.
Grăuntele de grâu care-și păstrează viața nu poate aduce roadă. Rămâne singur. Hristos putea, dacă alegea aceasta, să-și cruțe viața și să nu moară. Dar, dacă ar fi făcut așa, ar fi rămas singur. N-ar fi putut aduce fii și fiice la Dumnezeu. Numai dându-și viața putea să dea viață omenirii. Numai căzând pe pământ pentru a muri putea El să devină sămânță pentru acea nemăsurată recoltă — mulțimea aceea, care este mântuită pentru Dumnezeu din orice națiune, seminție, limbă și popor.
Hristos pune acest adevăr în legătură cu învățătura jertfirii de sine, pe care toți trebuie să o învețe: “Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică”. Toți cei care doresc să aducă roade ca lucrători împreună cu Hristos trebuie mai întâi să cadă pe pământ și să moară. Viața trebuie să fie aruncată în brazda nevoilor lumii. Iubirea de sine, interesul egoist trebuie să piară. Legea jertfirii de sine este în același timp legea păstrării de sine. Gospodarul își păstrează grăunțele aruncându-le. Tot așa este și în viața omului. A da înseamnă a trăi. Viața care va fi păstrată este viața dăruită cu generozitate în serviciul lui Dumnezeu și al omului. Aceia care, pentru Numele lui Hristos, își vor jertfi viața în lumea aceasta o vor păstra pentru viața veșnică. ” HLL 623