„El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui și dreptatea Lui ţine în veci.” Psalmii 111:4
În Eden, Dumnezeu a instituit o amintire a operei Sale creatoare, punând binecuvântarea Sa pe ziua a şaptea. Sabatul a fost încredinţat lui Adam, ca tată şi reprezentant al întregii familii omeneşti. Respectarea lui trebuia să fie, din partea tuturor celor ce locuiesc pe pământ, o faptă de recunoştinţă şi plină de mulţumire faţă de Dumnezeu, că El este Creatorul şi Stăpânitorul lor legitim, iar ei sunt lucrarea mâinilor Sale şi supuşii autorităţii Sale. Această întocmire era deci, în totul o sărbătoare de amintire şi a fost dată întregii omeniri. Nu era nicio umbră ceremonială într-însul şi nimic din ceea ce ar da a se înţelege că el ar fi fost restrâns numai asupra unui singur popor. ¹¹¹
Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu… Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” Ioan 1:1-3. Şi deoarece Sabatul este o amintire a lucrării creaţiunii, el este o dovadă a iubirii şi puterii lui Hristos.
Sabatul atrage gândurile noastre la natură şi ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foşnetul pomilor, în melodia mării, putem încă auzi glasul Lui, care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile, dă viaţă şi sufletului. ¹¹²
Dumnezeu… a dat omului şase zile în care să lucreze. Dar El a sfinţit ziua în care S-a odihnit şi a încredinţat-o omului pentru a o păstra, fără a face în această zi nici o lucrare lumească. Deosebind astfel Sabatul, Dumnezeu a dat lumii un semn de aducere aminte. El nu a pus de-o parte o zi oarecare din cele şapte zile, ci o zi specială, şi aceasta este ziua a şaptea. Iar noi, respectând Sabatul, dovedim că recunoaştem pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul cel Viu, Creatorul Cerului şi al pământului. ¹¹³
Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păzit cu sfinţenie, atunci n-ar mai exista nici un ateu sau idolatru. ¹¹⁴