Gândul Zilei

Orice dar desăvârșit este de la El!

„Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” – Iacov 1:17

Puterea lui Dumnezeu se manifestă în bătăile inimii, în funcţionarea plămânilor şi în curentele vieții, care circulă prin miile de canale ale corpului. Noi suntem îndatoraţi lui Dumnezeu pentru fiecare moment al existenţei noastre, precum şi pentru toate înlesnirile vieții. Puterea şi capacitățile care înalţă pe om mai presus de creațiunea inferioară sunt un dar al Creatorului. El ne umple cu binefacerile Sale. Îi suntem îndatorați pentru hrana pe care o mâncăm, pentru apa pe care o bem, pentru hainele pe care le purtăm, ca şi pentru aerul pe care îl respirăm. Fără intervenţia Sa deosebită, aerul ar fi plin de necurăţii şi otravă. El este un binefăcător şi un ocrotitor plin de bunătate. Soarele care străluceşte peste faţa pământului şi care face ca întreaga natură să strălucească, solemna strălucire spectrală a lunii, strălucirea firmamentului, împodobirea lui cu stele strălucitoare, ploile ce împrospătează pământul şi fac ca vegetația să înflorească, lucrurile preţioase ale naturii în toate variatele lor bogăţii, pomii falnici, arbuştii şi plantele, grâul unduitor, cerul albastru, pământul cenuşiu, schimbările alternative zi-noapte, anotimpurile care se succed, toate acestea vorbesc omului despre iubirea Creatorului lui. El ne-a legat de Sine prin toate aceste semne sau dovezi, din cer şi de pe pământ, ale iubirii Sale. (RH/18 sept. 1888).

Noi putem spune problemele noastre temporare, cerându-l pâine şi îmbrăcăminte, cum şi pâinea vieţii şi haina neprihănirii Domnului Hristos… Darurile Sale, ale Aceluia care are toată puterea în cer şi pe pământ, sunt puse deoparte pentru copiii lui Dumnezeu, daruri atât de prețioase, încât ele ne sunt date prin jertfa nespus de scumpă a sângelui Răscumpărătorului nostru; daruri care vor satisface cele mai profunde cerințe ale inimii; daruri ce durează veşnic şi care vor fi primite şi de care se vor bucura toţi aceia care vor veni la Dumnezeu, asemenea unor copilaşi. Primeşte făgăduinţele lui Dumnezeu ca fiind ale tale, cere-le de la El ca fiind propriile Lui cuvinte şi vei avea o deplină bucurie. (C.M.F./135). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.