„Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.” Ioan 10:14-15
Pentru a ajunge la mintea ascultătorilor săi, Isus folosea imagini și exemple cunoscute iar astfel erau ilustrate adevăruri minunate unui popor întreg. El se prezentase până acum ca fiind lumina, izvorul vieții și bucuriei pentru fiecare suflet venit să îl asculte. Acum, Isus dorea să exemplifice legătura Sa cu cei credincioși printr-un frumos tablou pastoral, de fapt, cel mai cunoscut tablou pentru auditoriul Lui. Această legătură avea să impresioneze mintea ascultătorului atât de puternic încât urmau să Îl vadă pe Hristos în fiecare păstor credincios și pe ei în fiecare oaie slabă și neajutorată.
„Oaia este una dintre cele mai timide și mai neajutorate făpturi, și în Orient, grija păstorului pentru turmă este neobosită și neîncetată. Și pe vremuri, ca și acum, era puțină siguranță în afara orașelor întărite cu ziduri. Tâlharii din triburile rătăcitoare sau fiarele de pradă, din ascunzătorile lor din stânci, stăteau la pândă să prădeze turmele. Păstorul veghea asupra turmei lui, știind că această slujbă ar putea să-l coste chiar viața. … În timp ce păstorul își conduce turma peste înălțimile stâncoase, prin păduri și prin râpe sălbatice, către locurile de pășunat de pe malul râului, în timp ce le supraveghează în munți în noaptea singuratică, ferindu-le de tâlhari și îngrijindu-le cu duioșie pe cele bolnave și slabe, viața lui ajunge să fie una cu a lor. Un atașament puternic și plin de duioșie îl leagă de obiectele grijii lui. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaște fiecare oaie. Fiecare are numele ei și răspunde la acest nume, când păstorul o cheamă.” HLL 479.1
Isus ne cunoaște pe fiecare în parte. Ne cunoaște numele. Ne știe durerea fiecăruia. Ne cunoaște slăbiciunile noastre și are milă de noi. La fel cum păstorul are milă de oile sale și nu le silește la drum, Isus merge înaintea noastră și ne cheamă, legându-ne de El cu funii de dragoste. Nu prin forță, constrângere sau frică. Păstorul merge înainte pentru a da el mai înainte piept cu greutățile drumului. Pentru a face cale mai ușoară, El a călcat și îndoit spinii. Ne cunoaște luptele, ispitele, lacrimile și durerile, iar declarația Sa răsună ca un ecou până la noi: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile; dar dragostea Mea nu se va muta de la tine!”