„Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire.” – Psalmii 111:7-8
La crearea lor, Adam şi Eva aveau cunoştinţă de Legea lui Dumnezeu. Ea era scrisă în inimile lor, iar ei înțelegeau cerinţele Legii faţă de ei. Legea lui Dumnezeu a existat înainte ca omul să fi fost creat. Ea era adaptată la condiţia ființelor sfinte; chiar şi îngerii erau guvernați de ea. De fapt, după căderea în păcat, principiile neprihănirii au rămas neschimbate. Nimic nu a fost luat din Lege; nici una din preceptele ei sfinte nu putea fi îmbunătăţită. Aşa cum a existat de la început, aşa va continua să existe în decursul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. (1 BC/1104).
Datoria noastră de a asculta de această Lege trebuie să fie sarcina acestei ultime solii de har adresate lumii. Legea lui Dumnezeu nu este un lucru nou. Ea nu este sfinţenia creată, ci sfinţenia făcută cunoscut. Ea este un cod de principii ce exprimă milă, bunătate şi iubire. Ea prezintă omenirii căzute caracterul lui Dumnezeu şi prezintă în mod clar întreaga datorie a omului. (1 BC/1104-1105).
Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârşit, de către acestea a marilor principii ale neprihănirii. De la toate fiinţele create de El Dumnezeu doreşte o slujire din iubire, slujire care izvorăşte dintr-o apreciere a caracterului Său. El nu găseşte nici o plăcere într-o ascultare forţată; El acordă tuturor libertatea voinţei, pentru ca astfel ei să-l poată aduce o slujire liber consimţită. (1 FB/18).
Toate poruncile Lui sunt sigure… Tot ceea ce este clădit pe autoritatea omului va fi dărâmat; dar ceea ce este întemeiat pe stânca neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu va rămâne pentru veşnicie. (TV/264).
Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât şi pe care a căutat să le distrugă vor fi onorate de către întregul Univers sfânt şi fără păcat. (1 FB/354).