Articole
Puterea mântuitoare a lui Isus
„Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în Mine.” 2 Corinteni 12:9
Scumpul nostru Mântuitor ne-a invitat să ne unim cu El, să unim slăbiciunile noastre cu puterea Lui, neştiinţa noastră cu înţelepciunea Lui, ruşinea noastră cu meritul Lui. ¹³⁶
Fanatismul în ascultarea Legii nu va îngădui nici unui om să intre în împărăţia cerului.
Trebuie să aibă loc o nouă naştere, o reînnoire a minţii prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, care purifică viaţa şi înnobilează caracterul. Această legătură cu Dumnezeu îl face pe om potrivit pentru împărăţia măreaţă a cerului. Nici o invenţie omenească nu poate găsi un remediu pentru sufletul păcătos. ¹³⁷
Înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi din păcat în neprihănire, trebuie să existe o putere lucrătoare dinăuntru, o nouă viaţă de sus. Acea putere este Hristos. Numai harul Său poate însufleţi facultăţile moarte ale sufletului şi a le atrage la Dumnezeu, la neprihănire… Ideea că e necesar a dezvolta numai ceea ce e bun în om de la natură, este o amăgire fatală. „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” 1 Corinteni 2:14.
Despre Hristos stă scris: „În El era viaţa; şi viaţa era lumina oamenilor.” „Căci nu este sub cer alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Ioan 1:4; Faptele Apostolilor 4:12.
Apostolul Pavel tânjea după neprihănirea şi dreptatea, pe care era neputincios în sine a le obţine şi a strigat: „O nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Romani 7:24.
Acesta este strigătul care porneşte din inimile împovărate din toate locurile şi în toate timpurile. Pentru toţi există numai un răspuns: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” Ioan 1:29. ¹³⁸