Gândul Zilei

RECREEREA CARE ARE CA REZULTAT BUCURIE

Atunci toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. (Psalmii 5:11)

Vrăjmaşul neprihănirii are tot felul de plăceri pregătite pentru tinerii din toate straturile sociale şi ele nu sunt prezente numai în oraşele aglomerate, ci în fiecare loc locuit de fiinţe omeneşti. Lui Satana îi place să-i câştige pe tineri în rândurile lui, ca ostaşi. Arhivrăjmaşul ştie bine cu ce material are de-a face şi şi-a pus la lucru toată inteligența sa infernală pentru a născoci obiceiuri şi plăceri pentru tineri, cu care să înstrăineze sentimentele lor de Isus Hristos. Diferitele jocuri de societate au fost ruina miilor şi zecilor de mii care, dacă n-ar fi fost aceste atracţii, ar fi fost copii ascultători, respectuoşi faţă de părinţii lor, drepţi, curaţi şi nobili în aspiraţiile şi în caracterul lor. (Youth’s Instructor, 5 ianuarie 1887)

Ar veni oare Domnul Hristos în mijlocul mulţimii absorbite de jocurile şi plăcerile sale frivole, s-ar auzi oare melodia solemnă a vocii Lui în binecuvântare, spunând: „Pacea să fie peste casa aceasta”? Cum ar privi Mântuitorul lumii aceste scene de distracţii şi nebunii? (Review and Herald, 13 octombrie 1874)

Mândria şi ambiţia nu sunt niciodată satisfăcute, dar aceia care sunt cu adevărat înţelepţi vor găsi o plăcere consistentă şi înălţătoare în izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna tuturor. (Patriarhi şi profeţi, p. 50)

Este privilegiul şi datoria creştinilor să caute să-şi reîmprospăteze spiritul şi să-şi învigoreze corpul cu forme de recreere nevinovate, cu scopul de a-şi folosi energiile fizice şi intelectuale spre slava lui Dumnezeu. Recreerea noastră nu trebuie să fie în scene de veselie fără inimă, absurde, prostești. Noi putem conduce lucrurile în aşa fel, încât să fie binefăcătoare, să-i înalţe pe aceia cu care ne asociem şi să ne califice mai bine pe noi, ca şi pe ei, pentru a ne îndeplini mai cu succes îndatoririle care ne revin în calitate de creştini. (…) Religia lui Hristos este voioasă şi înălţătoare în influenţa ei. (Solii către tineret, p. 364)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.