Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut mare, am lepădat ce era copilăresc. (1 Corinteni 13:11)
Noi nu trebuie să rămânem pentru totdeauna copii în cunoașterea și experiența noastră privind lucrurile spirituale. Să nu ne exprimăm întotdeauna în limbajul cuiva care abia L-a primit pe Hristos, ci rugăciunile și predicile noastre trebuie să crească în înțelepciune, pe măsură ce înaintăm în experiența adevărului. Limbajul unui copil de șase ani și al unuia de zece ani nu ne va plăcea și cât de dureros ar fi să auzi expresii ale unei inteligențe copilărești de la cineva care a ajuns la anii maturității. Când o persoană se maturizează, de la ea se așteaptă o inteligență corespunzătoare, în raport cu anii ei și șansele pe care le-a avut. (…) Deci, dacă așteptăm această manifestare a inteligenței progresive de la un copil, pe măsură ce anii trec, nu trebuie să așteptăm, de asemenea, să îl vedem pe creștin crescând în har și experiență?…
Dumnezeu ne-a dat multe avantaje și oportunități și, când va veni ultima mare zi și vom vedea ce am fi putut realiza, dacă am fi folosit avantajul ajutorului pe care Cerul ni l-a asigurat; când vom vedea cât și cum am fi putut crește în har, privind aceste lucruri așa cum le privește Dumnezeu, văzând ceea ce am pierdut prin faptul că nu am crescut până la statura de bărbați și femei în Hristos, atunci vom dori să fi fost mult mai conștiincioși. (Youth’s Instructor, 28 iunie 1894)
Dumnezeu nu dorește să rămâneți niște începători. În lucrarea Sa, El are nevoie de tot ce puteți dobândi aici în direcția cultivării intelectuale și a unui discernământ ferm. El dorește să ajungeți în vârful scării și apoi să putenți piciorul în Împărăția lui Dumnezeu.
Domnul dorește ca voi să înțelegeți poziția pe care o ocupați ca fii și fiice ale Celui Preaînalt, copii ai Împăratului ceresc. (Youth’s Instructor, 10 mai 1900)