„În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat va veni orice făptură să se închine, înaintea Mea – zice Domnul.” Isaia 66:23
Cât de minunat a fost pământul când a fost făcut de mâna Creatorului! Dumnezeu a prezentat în faţa Universului o lume în care nici chiar ochiul Său atotvăzător nu putea găsi o pată sau o mânjitură. Fiecare parte a creaţiunii îşi ocupa locul destinat ei şi răspundea scopului pentru care a fost creată. Pacea şi bucuria sfântă umplea pământul. Nu exista nicio confuzie, nicio disarmonie. Nu exista nicio boală care să afecteze omul sau animalul, iar lumea vegetală era fără pată sau stricăciune. Dumnezeu a privit la lucrarea mâinilor Sale, realizată prin Hristos, şi a declarat că era „foarte bună”. ¹³⁵
Sabatul a fost sfinţit la creaţiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa se află în timpul acela când „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” Iov 38:7.
Sabatul n-a fost numai pentru Israel, ci pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden. Şi asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este veşnic obligatoriu. Despre Legea aceasta din care face parte porunca a patra, Hristos zice: „Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” Matei 5:18. Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe un semn al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toată suflarea de sub soare. În fiecare Sabat, locuitorii pământului nou, slăvit… se vor închina înaintea Mea, zice Domnul. ¹³⁶
Dumnezeu ne învaţă să ne adunăm în Casa Sa ca să ne împărtăşim de însuşirile dragostei Sale desăvârşite. Aceasta va pregăti pe locuitorii pământului pentru locuinţele pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru acei care-L iubesc. Acolo, ei se vor aduna în Sanctuar, din Sabat în Sabat, şi de la o lună nouă la alta, spre a se uni cu toţii în cântări de laudă şi de mulţumire, spre onoarea Aceluia care şade pe tron şi a Mieluşelului, în vecii vecilor. ¹³⁷