„Mă bucur când mi se zice: ’Haidem la Casa Domnului’.” Psalmii 122:1
Dumnezeu ne-a dat toate cele şase zile în care să ne facem lucrarea noastră, dar Şi-a păstrat o singură zi pentru Sine. Această zi trebuie să fie pentru noi o zi de binecuvântare, o zi când trebuie să lăsăm de-o parte toate problemele lumeşti şi să ne îndreptăm cugetele spre Dumnezeu şi cer. ¹¹²
Tot cerul serbează Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător şi fără a face nimic. În această zi trebuie trezită orice energie a sufletului, căci nu trebuie să ne întâlnim oare cu Dumnezeu şi cu Hristos, Mântuitorul nostru? Putem privi la El prin credinţă. El doreşte să învioreze şi să binecuvinteze orice suflet. ¹²³
În Sabat, dimineaţa, familia trebuie să se scoale devreme. Dacă se scoală târziu, se dă naştere la confuzie şi grabă, zăpăceală şi nerăbdare. În felul acesta se dă naştere la sentimente nesfinţite în familie. Astfel, Sabatul este profanat, devine o povară şi ajunge să fie mai mult de temut decât iubit. ¹²⁴
Sabatul este timpul lui Dumnezeu. El a sfinţit şi binecuvântat ziua a şaptea. El l-a pus de-o parte pentru om, ca să-l serbeze ca o zi de adorare. ¹²⁵
Trebuie să nutrim şi să cultivăm un spirit de adevărată adorare, un spirit de consacrare pentru ziua sfântă, binecuvântată a Domnului. Trebuie să ne adunăm împreună, crezând că vom primi odihnă şi nădejde, lumină şi pace de la Isus Hristos. ¹²⁶
Întreg cerul mi-a fost înfăţişat privind şi urmărind Sabatul la acei care recunosc pretenţiile poruncii a patra şi păzesc Sabatul. Îngerii dovedeau interes şi o deosebită veneraţie pentru această instituţie divină. Pe acei care sfinţeau în inimile lor pe Domnul Dumnezeu, printr-o strictă consacrare a spiritului şi care se străduiau să facă cât mai plăcute orele sfinte, serbând Sabatul potrivit celor mai bune facultăţi ale lor şi să onoreze pe Dumnezeu, considerând Sabatul desfătarea lor – îngerii îi binecuvântau în mod deosebit cu lumină şi sănătate şi le dădeau putere deosebită. ¹²⁷