Gândul Zilei

Spre a fi o putere pentru toate națiunile!

„Dumnezeul tău te-a făcut puternic, Întărește, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.” – Psalmii 68:28

Legile Sale (ale lui Dumnezeu) nu erau numai pentru naţiunea iudaică. Legea Morală a fost dată înainte ca poporul lui Dumnezeu (Israel) să fie adus la existenţă. Legea Celor Zece Porunci avea deci o obligativitate universală. Jertfele erau destinate să reprezinte unicul mare sacrificiu, pe Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice, să ia păcatul lumii şi în favoarea călcătorului Legii să împlinească cerinţele dreptății divine.

Dumnezeu nu avea în vedere în mod exclusiv numai pe poporul Său. Solii trimişi de Domnul Hristos trebuia să vestească Evanghelia harului Său tuturor naţiunilor, limbilor şi popoarelor. Noi trebuie să facem cunoscut că Marele Apărător acordă audienţă lumii întregi. Biserica iudaică a fost chemată să fie reprezentanta lui Dumnezeu într-o lume apostată şi, pentru a-şi împlini misiunea, poporul iudeu trebuia să-şi menţină propria-i existenţă ca naţiune, o națiune deosebită de toate celelalte națiuni idolatre de pe pământ. Ea trebuia să se menţină în lume păstrându-şi caracterul deosebit şi sfânt. Ei trebuia să-şi păstreze spiritualitatea, făcând ceea ce Adam şi Eva au dat greş să facă – să dea ascultare tuturor poruncilor lui Dumnezeu, iar caracterele lor să reprezinte mila, bunătatea, compasiunea şi iubirea lui Dumnezeu. Astfel, în desăvârşirea caracterului lor, puteau sta mai presus de orice naţiune; căci printr-un popor curat şi ascultător Dumnezeu avea să-şi manifeste bogatele Lui binecuvântări. Astfel că principiile Legii ce guvernează Împărăţia Sa trebuia să fie înălţate în toată lumea. În măsura în care răspundeau milei, luminii şi harului dat, ei aveau să devină în mod sigur lumina lumii. Ei aveau să îndrepte mereu atenţia la Dumnezeu, ca la un conducător suprem, înţelept, fără vină şi atunci pe întregul pământ avea să se aducă slavă lui Dumnezeu… Domnul este Dumnezeul nostru şi are acelaşi scop, acelaşi plan cu privire la poporul Său loial, credincios de astăzi. (Scris. 26/1894).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.