“Ceea ce gândește omul în inima lui, aceea este el.” (Proverbe 23,7 KJV.)
Să privim o exemplificare a acestui verset într-o ilustrație din experiența poporului Israel. La marginea Canaanului, iscoadele care se întorseseră de la cercetarea țării au dat raportul. Frumusețea și rodnicia ținutului au fost pierdute din vedere de teama dificultăților pe care aveau să le întâmpine în lupta pentru ocuparea lui. Cetățile care își înălțau zidurile până la ceruri, războinicii uriași, carele de fier le știrbeau credința. Lăsându-L pe Dumnezeu în afara acestei chestiuni, mulțimea a aprobat ca un ecou hotărârea iscoadelor necredincioase: “Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Cuvintele lor s-au dovedit adevărate. Nu au fost în stare să se suie și și-au irosit viețile în pustie. În extrema pozitivă, doi dintre cei doisprezece, care văzuseră ținutul, au raționat cu totul altfel. “Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori”, au îndemnat ei, considerând că făgăduința lui Dumnezeu era superioară uriașilor, cetăților cu ziduri fortificate sau carelor din fier. Și pentru ei, cuvântul lor a fost adevărat. Deși au împărtășit cei patruzeci de ani de rătăcire prin deșert cu frații lor, Caleb și Iosua au intrat în țara făgăduită. Ed. 149
Nenumăratele gânduri alcătuiesc istoria nescrisă a unei singure zile, iar aceste gânduri au o mare înrâurire în formarea caracterului. Gândurile noastre trebuie păzite cu strictețe, căci un singur gând necurat lasă o urmă adâncă în suflet. Un singur gând rău exercită o influență rea asupra minții. Prin cultivarea gândurilor curate și sfinte, omul devine mai bun. Pulsul spiritual este accelerat și puterea de a face binele este mărită. Așa cum un strop de ploaie pregătește calea următorului strop, înmuind pământul, tot astfel, un gând bun pregătește calea pentru un alt gând bun. 2MCP 655