Gândul Zilei

UMBLAREA ÎN LUMINĂ ADUCE CURAJ

Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. (Efeseni 5:8)

Să „umblăm în lumină”. A umbla în lumină înseamnă să te schimbi, să pui la lucru gândirea, să exerciţi puterea voinţei, în efortul serios de a-L reprezenta pe Hristos prin frumuseţea caracterului. Înseamnă să îndepărtezi orice tristeţe. Nu trebuie să te mulţumeşti doar să declari: „Sunt un copil al lui Dumnezeu.” Priveşti tu la Hristos şi, privind, te schimbi după chipul Lui? A umbla în lumină înseamnă să înaintezi, să progresezi în realizări spirituale. Pavel declara: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar…, uitând ce este în urma mea”, privind mereu la Model, merg „spre ce este înainte”. A umbla în lumină înseamnă să duci „o viaţă fără prihană”, să umbli „în calea Domnului”, să umbli „prin credinţă”, să umbli „cârmuit de Duhul”, să umbli „în adevăr”, să trăieşti „în dragoste”, să trăieşti „o viaţă nouă”. Ea înseamnă să-ţi duci „sfinţenia până la capăt, în frica de Dumnezeu”.

Ce lucru teribil să întunecăm calea altora prin aducerea umbrei şi norilor asupra noastră! Fiecare să ia seama la el însuşi. Nu aruncaţi asupra altora defectele propriului caracter! (…) Vorbiţi despre lumină; umblaţi în lumină! „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric.” (…) Strângeţi în suflet curajul care poate veni numai de la Lumina lumii! (Letter 98, 1902)

Când lumina cerului străluceşte asupra instrumentului omenesc, înfăţişarea lui va exprima bucuria lăuntrică a Domnului. Absenţa lui Hristos din suflet îi face pe oameni trişti şi de o minte îndoielnică. Lipsa lui Hristos face înfăţişarea tristă şi viaţa, un pelerinaj plin de oftaturi. Bucuria este nota dominantă a Cuvântului lui Dumnezeu pentru toţi aceia care-l primesc. De ce? Pentru că ei au Lumina lumii. Lumina aduce fericire şi bucurie şi bucuria aceasta este exprimată în viaţă şi în caracter. (Manuscript 96, 1898)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.