Gândul Săptămânii

Un bun venit în căminul ceresc

Deschideţi porţile ca să intre neamul cel neprihănit și credincios.” Isaia 26:2

Viaţa de pe pământ este începutul vieţii din cer. ¹⁵⁶

Noi suntem copiii Împăratului ceresc, membri ai familiei împărăteşti, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. Locaşurile pe care Isus S-a dus să le pregătească, vor primi numai pe acei care sunt drepţi, curaţi, care iubesc şi ascultă cuvintele Sale… Dacă dorim să ne bucurăm de fericirea veşnică, trebuie să cultivăm religia în cămin… Pacea, armonia, dragostea şi fericirea, trebuie să fie nutrite cu stăruinţă în fiecare zi până când aceste preţioase lucruri rămân în inima acelora care alcătuiesc familia. ¹⁵⁷

Ceea ce va face caracterul atrăgător în cămin, este ceea ce-l va face atrăgător în locaşurile cereşti. ¹⁵⁸

Dacă aici manifestăm caracterul lui Hristos păzind toate poruncile lui Dumnezeu, vom fi fericiţi şi binecuvântaţi văzând locaşurile pe care Isus S-a dus să le pregătească. ¹⁵⁹

Fie ca tot ceea ce este minunat în căminul nostru pământesc să ne amintească de râul de cristal şi câmpiile verzi, de pomii unduitori şi de izvoarele de viaţă, de oraşul strălucitor şi de cântăreţii îmbrăcaţi în alb, de căminul nostru ceresc – acea lume de frumuseţi pe care nici un artist nu o poate zugrăvi şi nici o limbă muritoare nu o poate descrie. ¹⁶⁰

Acolo se va exercita în modul cel mai profund şi mai dulce, iubirea şi simpatia pe care Dumnezeu a sădit-o în suflet. Comuniunea sfântă cu fiinţele sfinte, viaţa socială armonioasă, unirea sfântă care strânge la un loc întreaga familie din cer şi de pe pământ – toate acestea fac parte din experienţele vieţii viitoare. ¹⁶¹

Este privilegiul părinţilor să-şi ia copiii cu ei la porţile cetăţii lui Dumnezeu spunând: „Am încercat să-mi instruiesc copiii să iubească pe Domnul, să facă voia Lui şi să-L slăvească.” În faţa lor porţile se vor ridica, iar părinţii şi copiii vor intra. ¹⁶²

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.