Gândul Zilei

Un Mântuitor din veşnicie

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi și fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” Efeseni 1:3, 4

Încă de la căderea în păcat, Domnul şi-a manifestat voinţa Sa în planul de mântuire, un plan prin care El caută să-l restabilească pe om în starea lui de neprihănire de la început. Moartea lui Hristos pe cruce a făcut cu putinţă lui Dumnezeu să accepte şi să ierte orice suflet care se căieşte. ⁴²

În timp ce Ispăşitorul divin era pe cruce, îngerii s-au adunat în jurul Lui şi privindu-L şi auzind strigătul Lui, au întrebat foarte emoţionaţi: „Nu-L va salva Domnul, Iehova?” Apoi cineva a zis: „Domnul a jurat şi nu se va căi.” Tatăl şi Fiul S-au învoit să satisfacă pretenţiile legământului veşnic. Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât a dat pe unicul Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Hristos n-a făcut singur marele sacrificiu. Acesta a fost împlinirea legământului făcut între El şi Tatăl Lui înainte de întemeirea lumii. Cu mâinile strânse Ei S-au angajat în legământul solemn ca Hristos să devină o garanţie pentru neamul omenesc, dacă oamenii vor fi biruiţi de sofistăria lui Satan. ⁴³

Mântuirea neamului omenesc a fost mereu tema sfaturilor cereşti. Legământul harului a fost făcut înainte de întemeierea lumii. El a existat din veşnicii şi este numit legământul veşnic. Aşa cum Dumnezeu a existat din totdeauna, tot atât de sigur e şi faptul că totdeauna manifestarea harului Său pentru omenire a fost o desfătare a Înţelepciunii veşnice. ⁴⁴

Cu cât studiem mai mult acest subiect, cu atât mai profund îl vom înţelege şi, totuşi, sunt taine pe care nu le vom putea pătrunde studiind slava Mântuitorului. Este slava Prinţului vieţii şi cele mai puternice eforturi ale omului nu pot pătrunde aceasta. Însăşi îngerii doresc să înţeleagă această temă minunată şi misterioasă, mântuirea neamului omenesc. ⁴⁵

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.