Articole
Veriga de legătură între Dumnezeu și om
„De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25).
Hristos este veriga de legătură între Dumnezeu şi om. El a promis mijlocirea Sa personală, prin folosirea numelui Său. El aplică toată virtutea neprihănirii Sale, celui ce o imploră. Hristos pledează pentru om şi omul, care are nevoie de ajutorul divin, pledează pentru sine în prezenţa lui Dumnezeu, folosind puterea influenţei Aceluia, care Şi-a dat viaţa pentru lume. Când recunoaştem „înaintea lui Dumnezeu, că apreciem meritele lui Hristos, rugămintea noastră devine o mireasmă. O, cine poate aprecia această mare milă şi dragoste! Când ne apropiem de Dumnezeu, în virtutea meritelor lui Hristos suntem îmbrăcaţi cu veşmintele Sale preoţeşti. El ne aşează aproape de El, cuprinzându-ne cu mâna Sa omenească în timp ce cu mâna divină se ţine de tronul nemărginit. El pune meritele Sale ca pe o tămâie înmiresmată, într-o cădelniţă, în mâinile noastre, cu scopul de a încuraja cererile noastre. El promite că aude şi răspunde rugăciunilor noastre. (6 CB., pg. 1078).
Oricine se eliberează de robia şi serviciul lui Satan şi va sta sub stindardul însângerat al prinţului Emanuel, va fi păstrat prin mijlocirea lui Hristos. Hristos, ca Mijlocitor al nostru, la dreapta lui Dumnezeu, ne are întotdeauna în vedere, pentru că este tot atât de necesar să ne păstreze prin mijlocirea Sa, pe cât este de necesar să ne răscumpere prin sângele Său. Dacă lasă ca susţinerea Sa să dispară chiar numai pentru un moment Satan stă gata să ne distrugă. (6 CB., pg. 1078).
Când rugăciunile celor sinceri şi plini de căinţă se înalţă la cer. Hristos spune Tatălui: „Voi lua asupra Mea păcatele lor. Lasă-i să stea înaintea Ta ca nevinovaţi.” Şi cum ia păcatele de la El, le umple inima cu glorioasa lumină a adevărului şi dragostei. (7 CB., pg. 930).
Avem nevoie continuu de mijlocirea lui Hristos. Zi de zi, dimineaţa şi seara, inima umilă simte nevoia să înalţe rugăciuni, care vor primi răspunsuri pline de har, pace şi bucurie. „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă” (Evrei 13:15). (6 CB., pg. 1078).