Gândul Zilei

Viaţa Lui neprihănită

„Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.” Ioan 14:30

N-ar trebui să avem nicio îndoială, în ce priveşte neprihănirea naturii umane a lui Hristos. ⁵²

El este Fratele nostru supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, dar fără a avea patimile pe care le avem noi. Ca singurul fără prihană, natura Lui S-a depărtat de rău. El a îndurat luptele şi tortura sufletului într-o lume de păcat. Natura lui omenească, a făcut rugăciunea o necesitate şi un privilegiu. ⁵³

El putea să păcătuiască; El putea să cadă; dar în El n-a existat nici măcar pentru o clipă, vreo intenţie rea. ⁵⁴

Luând asupra Lui natura omului în starea lui decăzută, Hristos n-a luat parte câtuşi de puţin la păcatele ei. El a fost supus slăbiciunilor şi neputinţelor de care este înconjurat omul… El a fost atins de sentimentul slăbiciunilor noastre şi a fost ispitit în toate împrejurările, după cum şi noi suntem. Şi totuşi „El n-a cunoscut păcatul.” El a fost „Mielul fără cusur şi fără pată.” Dacă Satana ar fi putut să-L ispitească pe Hristos să păcătuiască, câtuşi de puţin, el ar fi vătămat viaţa Salvatorului. Dar aşa după cum era profeţit, el putea să atingă doar călcâiul Său. Dacă viaţa lui Hristos ar fi fost atinsă de păcat, speranţa neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină s-ar fi abătut asupra lui Hristos, tot aşa cum s-a abătut şi asupra lui Adam. Hristos şi Biserica ar fi fost fără speranţă. ⁵⁵

Hristos n-a putut fi adus în situaţia de a ceda puterii ispitei nici măcar cu un cuget… Hristos a afirmat despre Sine: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine. ⁵⁶

Isus n-a îngăduit vrăjmaşului să-L târască în mocirla necredinţei sau să-L împingă în mizeria deznădejdii sau disperării. ⁵⁷

Natura omenească a lui Hristos a fost unită cu divinitatea, şi în această putere a putut El să suporte toate ispitele pe care Satana le-a adus asupra Lui şi, totuşi, să-şi păstreze sufletul nealterat de păcat. Această putere de a birui, El o dă oricărui fiu şi fiice a lui Adam, care acceptă prin credinţă, trăsăturile drepte ale caracterului Său. ⁵⁸

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.