„M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.” Psalmii 40:2
Cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului este Groapa Marianelor, aflat în Oceanul Pacific, având o adâncime maximă de 10.984m. Desigur, acesta reflectă un adevăr fizic. Dar dacă ar fi să reflectăm la viețile noastre, există în albumul memoriei noastre, un moment sau o situație care reprezintă pentru noi punctul cel mai jos al vieții noastre. Ținut secret sau mărturisit, adâncimea acestui punct poate varia de la persoană la pesoană. Probabilitatea ca această experiență să se întâmple era vehement negată de noi: „nu mi se poate întâmpla mie”. Este posibil ca după un astfel de eveniment sentimentul marcant al perioadei respective să fi fost unul de neputință.
În bunătatea Sa cea mare, Dumnezeu a întins mâna și ne-a ridicat din disperarea noastră, aducându-ne la lumină. Dacă privim retrospectiv, îi aducem mulțumirile noastre lui Dumnezeu pentru modul în care a lucrat reabilitarea noastră. Chiar dacă întunericul experinței în care semenul nostru se afla părea mai dens ca cel al poveștii noastre, orice depărtare de Dumnezeu aduce nori în comuniunea noastră cu cerul.
Soluția pentru desele noastre căderi este să îl rugăm pe El să ne țină de mână. Prin propriile noastre forțe, nu suntem în stare să rămânem atașați de mâna lui Dumnezeu. Protecția noastră este direct proporțională de gradul de dependență de Dumnezeu. Vom rămâne asigurați și mereu la adăpost când clipă de clipă alegem compania Celui ce ne poate purta pe cele mai mari înălțimi ale experienței creștine!