„Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea deci este împlinirea Legii.” – Romani 13-10
Cât de mulți sunt deficitari în ceea ce priveşte iubirea! O, dacă iubirea ar putea îndepărta din inimă ura, rivalitatea, certurile şi rădăcinile de amărăciune, prin care mulți sunt mânjiți! Niciodată iubirea lui Isus nu poate fi primită şi revărsată mai departe din inimă, până când simţămintele de invidie, ură, gelozie şi bănuieli rele nu sunt îndepărtate…
Mulți se înşală singuri, căci principiul iubirii nu locuieşte în inimile lor. Ei pot să închidă ochii față de propriile lor greşeli şi defecte; dar nu pot înşela pe Dumnezeu. Trebuie să aibă loc o reformă. Brăzdarul plugului adevărului trebuie să întoarcă brazde adânci în inimile noastre mândre şi să desțelenească ţarina naturii noastre nesfințite, pentru ca spiritul şi iubirea lui Isus să fie plantate în inimile noastre. Timpul se grăbeşte foarte mult şi fiecare faptă va fi adusă în curând la judecată şi fie păcatele noastre, fie numele noastre vor fi şterse din Cartea vieţii…
lubirea adevărată, curată este simplă în acţiunile ei şi aparte de orice alt principiu de acţiune. Atunci, când este combinată cu motive pământeşti şi interese egoiste, ea încetează să mai fie curată. Dumnezeu ia în consideraţie nu atât de mult cantitatea lucrului făcut, ci cu cât de multă iubire lucrām. Iubirea este un atribut ceresc. Inima firească nu o poate genera. Această plantă cerească înfloreşte numai acolo unde Hristos domneşte în mod suprem. Acolo unde există iubire, există putere şi adevăr în viaţă. lubirea face bine şi nimic altceva decât bine. Aceia care au iubire aduc ca roade sfințenia şi, în final, viaţa veşnică. (YI/13 ian. 1898).
Acelaşi Isus care a poruncit că iubirea trebuie să fie principiu călăuzitor în vechea dispensaţiune, a poruncit că iubirea trebuie să fie principiul călăuzitor în minţile urmaşilor Săi din Noul Testament. Manifestarea principiului iubirii este adevărata sfinţire. (YI/8 nov. 1894).