„Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” – Geneza 5:24
Despre Enoh este scris că a trăit şaizeci şi cinci de ani şi a avut un fiu. După aceea, el a umblat cu Dumnezeu încă trei sute de ani. După nașterea primului fiu, Enoh a ajuns la o experiență mai înaltă; el a fost atras într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu. El şi-a dat seama mult mai bine de obligaţiile şi răspunderea sa ca fiu al lui Dumnezeu. (1FB/70).
Viața neprihănită a lui Enoh a fost într-un contrast izbitor cu viaţa oamenilor nelegiuiţi din jurul lui. Pioşenia lui, curăția lui, integritatea neabătută a lui erau rezultatul umblării cu Dumnezeu, în timp ce nelegiuirea lumii era rezultatul umblării cu înşelătorul omenirii. Niciodată n-a fost şi nu va fi un timp când întunericul moral să fie atât de dens ca în timpul când a trait Enoh, când acesta a trăit totuşi o viaţă de ireproşabilă neprihanire. (1 BC/1088).
În mijlocul unei vieți de muncă activă, Enoh a menţinut cu stăruință comuniunea cu Dumnezeu. Cu cât era mai mare şi mai presantă lucrarea sa, cu atât mai continue şi mai fierbinți erau rugăciunile lui… După ce rămânea un timp între oameni şi în mijlocul societății, lucrând în favoarea lor prin sfat şi exemplu, el se retragea, pentru a petrece un timp în singurătate, flămînzind şi însetând după cunoaşterea divină, pe care numai Dumnezeu o poate da. Având o astfel de comuniune cu Dumnezeu, Enoh a ajuns să reflecte din ce în ce mai mult chipul divin. Faţa sa strălucea de o lumină sfântă, chiar de lumina care strălucea pe fața lui Isus. Venind în mijlocul oamenilor de la aceste ocazii sfinte, chiar cei nelegiuiţi priveau cu teamă manifestarea cerului pe chipul său. (1 FB/80).
Noi, de asemenea, trebuie sa umblăm cu Dumnezeu. Când facem acest lucru, fețele noastre vor fi luminate de strălucirea prezenţei Sale şi, când ne întâlnim unul cu altul, vom vorbi despre puterea Lui… spunând: ,,Laudat să fie Dumnezeu! Bun este Domnul şi bun este Cuvântul Său…” lar aceia care vor fi luați la cer, la încheierea timpului, vor fi aceia care au avut comuniune cu Dumnezeu pe acest pămînt. (1 BC/1087).