Articole
Pământul va fi plin de cunoştinţa lui Dumnezeu
„Căci pământul va fi plin de cunoștinţa lui Dumnezeu ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Isaia 11:9
Când vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu pentru a trăi în veşnicie, încercările, necazurile şi încurcăturile pe care le-am avut aici pe pământ, se vor termina. Viaţa noastră se va măsura cu viaţa lui Dumnezeu”. ⁷²
Acolo, minţi nemuritoare vor contempla cu nespus de mare şi crescândă bucurie minunile puterii creatoare şi tainele minunate ale iubirii care ne-a mântuit. Acolo nu va mai fi nici un vrăjmaş crud şi viclean, care să ispitească pe oameni şi să-i amăgească să uite pe Dumnezeu. Acolo f iecare facultate a omului va fi dezvoltată la maximum şi fiecare capacitate sporită până la desăvârşire. Acolo dobândirea cunoştinţelor nu va mai obosi mintea şi nu va mai epuiza energiile. Acolo, cele mai mari întreprinderi vor fi duse mereu înainte spre progres, cele mai grandioase aspiraţii şi cele mai înalte ambiţii sfinte vor fi realizate, şi totuşi se vor prezenta mereu noi înălţimi de atins, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, noi obiecte care să atragă puterile minţii, ale sufletului şi ale trupului.
Toate comorile universului vor fi prezentate deschis spre studiere, mântuiţilor lui Dumnezeu. Liberaţi de slăbiciunile muritorilor, ei îşi vor lua continuu zborul neobosit spre lumile îndepărtate… Cu bucurie de nespus, copiii lui Dumnezeu de pe pământ ajung să facă cunoştinţă cu bucuriile şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în păcat. Ei se împărtăşesc acum din tezaurele de cunoştinţă şi de înţelepciune câştigate în cursul veacurilor prin contemplarea şi studierea lucrărilor lui Dumnezeu… Pe măsură ce Domnul Isus deschide înaintea lor comorile tainei mântuirii şi uimitoarele fapte mari săvârşite în marea luptă a Domnului cu Satan, inimile celor mântuiţi vibrează de o devoţiune şi mai mare şi mai frecventă. Şi plini de bucurie ating harfele lor de aur; şi zeci de mii de zecimi de mii şi mii de voci unite, intonează puternice cântări triumfale de preamărire a Mântuitorului nostru…
Un singur puls de armonie şi veselie bate prin întreaga creaţiune. De la Domnul care le-a creat pe toate curge viaţă, lumină şi fericire prin toate nesfârşitele spaţii nemărginite. De la cel mai mic atom până la lumea cea mai mare, toate cele însufleţite şi cele neînsufleţite, în deplina lor frumuseţe şi bucurie, neumbrită acum de nimic, toate declară că Dumnezeu este iubire! ⁷³