Gândul Săptămânii

Semne în cer

De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădiţa știţi că vara este aproape. Tot așa și voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să știţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși.” Matei 24:32, 33

Mântuitorul prezintă semnele venirii Sale şi mai mult fixează timpul când va apare cel dintâi semn. „Îndată după acele zile de necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, iar puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului; toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” Matei 24:29-31.

Hristos a declarat că la sfârşitul persecuţiei papale, soarele avea să se întunece, iar luna să nu-şi mai dea lumina. Apoi stelele aveau să cadă din cer. ⁷

Astfel s-a împlinit ultimul semn premergător revenirii lui Hristos şi cu privire la care Isus spuse ucenicilor Săi: „Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” După acest semn, Ioan, în viziunea sa, a văzut cerul „cum sta strâns ca un pergament şi toate insulele s-au mutat din locurile lor şi nelegiuiţii s-au ascuns în peşteri şi în munţi de prezenţa Fiului omului.” ⁸

Dar Hristos nu a descoperit ziua şi ceasul venirii Sale… Timpul exact al celei de a doua veniri a Fiului omului, este o taină a lui Dumnezeu. ⁹

Încă puţin şi vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin şi El va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Încă puţin şi El ne va înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Iuda 24 De aceea când a prezentat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Luca 21:28. ¹⁰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.