Gândul Săptămânii

Studiaţi profeţiile!

Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape.” Apocalipsa 1:3

Cărţile lui Daniel şi Apocalipsa ne lămuresc cu privire la ridicarea şi căderea naţiunilor. Din ele învăţăm cât de fără valoare este fastul exterior şi mărirea lumească, Babilonul, cu toată puterea şi splendoarea sa, asemenea căreia lumea n-a mai văzut până acum – o putere şi măreţie care pentru oamenii de astăzi ar părea atât de stabile şi durabile – a dispărut aproape fără urmă! A dispărut „ca floarea ierbii.” Iacov 1:10. Tot astfel a dispărut şi împărăţia Medo-Persiei, Greciei şi a Romei. Şi tot astfel vor pieri toate popoarele a căror temelie nu este în Dumnezeu. Numai acela poate dura care este în legătură cu planul Său şi care dă pe faţă caracterul Său. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice din câte cunoaşte lumea noastră. ¹¹

Când cartea lui Daniel şi Apocalipsul vor fi mai bine înţelese, credincioşii vor avea o experienţă religioasă cu totul deosebită. Lor le vor fi arătate porţile deschise ale cerului, astfel încât inima şi mintea vor fi impresionate de caracterul pe care trebuie să-l dezvolte toţi, pentru a înţelege fericirea care trebuie să fie răsplata curăţiei din inimă. Domnul îi va binecuvânta pe toţi acei care vor căuta cu umilinţă şi sfială să înţeleagă ceea ce este descoperit în Apocalipsa. Această carte cuprinde lucruri atât de măreţe încât cuprind nemurirea şi este plină de har astfel că toţi cei care o citesc şi o cercetează cu seriozitate primesc binecuvântarea acordată acelora care „aud cuvintele acestei profeţii şi păstrează lucrurile care sunt scrise în ea.” Un lucru va fi cu siguranţă înţeles din studiul Apocalipsei: că legătura dintre Dumnezeu şi poporul Său este strânsă şi hotărâtă. ¹²

Să acordăm mai mult timp studiului Bibliei. Noi nu înţelegem Cuvântul aşa cum ar trebui. Cartea Apocalipsa începe cu o poruncă pentru noi şi anume de a înţelege învăţăturile pe care ea le conţine… Când … înţelegem ce reprezintă această carte pentru noi, în mijlocul nostru va putea fi văzută o mare redeşteptare. ¹³

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.