Comoara prețioasă a credinței

„Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.” (2 Petru 1:2-3).

„Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos… prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii Dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1.1-4).

„O credinţă de acelaşi preţ”… este o credintă veritabilă. Nu este o credinţă lipsită de rod. Credinţa adevărată, mântuitoare, este o comoară preţioasă, de o inestimabilă valoare. Ea nu este superficială. Cel neprihănit trăieşte prin credinţă o viaţă spirituală adevărată, ca viaţa lui Hristos. Prin credinţă se fac paşi, unul câte unul, în sus pe scara progresului. Credinţa trebuie cultivată. Ea uneşte pe om cu natura divină.

Viaţa de ascultare faţă de toate poruncile lui Dumnezeu este o viaţă de progres, o viaţă de continuă înaintare. În măsura în care cei aleşi şi preţioşi îşi aduc înţelegerea asupra activităţii de mijlocire a lui Isus Hristos, ei văd şi se apucă de bogatele promisiuni care vin prin îndreptăţirea lui Hristos. Cu cât primesc mai mult din harul divin, cu atât lucrează mai mult la planul de completare.

„Harul şi pacea” vor fi înmulţite „prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos”. Aici este sursa puterii spirituale, iar credinţa trebuie să fie continuu exersată pentru că viaţa spirituală este în întregime din Hristos. Cunoaşterea lui Dumnezeu, inspiră credinţa în El ca singurul mijloc de a acorda binecuvântările cerului pentru suflet, înălţând, înnobilând şi curăţind sufletul, ca prin cunoaşterea lui Dumnezeu, să fie adus la înalta dobândire a slavei şi puterii Lui. „Dumnezeasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui. (MS., pg. 13. 1884)